Arhive

UN AUTOTURISM A LOVIT O DUBĂ STAŢIONATĂ DUPĂ CARE A IEŞIT DE PE CAROSABIL

Accident între Siminoc şi Murfatlar pe Drumul Comunal 27. O Dacie Solenza a intrat în coliziune cu o autospecială Ford Transit. În urma impactului autoturismul a fost proiectat în afara carosabilului. Pe timpul cercatărilor, poliţiştii au blocat traficul mai bine de 30 de minute..

Un morman de fiare este ceea ce a rămas de la Dacia care a provocat accidentul rutier. Şi asta după ce soferita care se afla la volan a pierdut controlul într-o curbă, s-a izbit de o dubă staționată pe partea dreaptă și a ajuns în șanț. În autoturism se aflau trei persoane. Mama, care conducea, fiica ei de 16 ani și bunica acesteia. Toate au ajuns la spital.

Pompierii au intervenit cu o autospeciala. La faţa locului au venit 2 ambulante SMURD, care au preluat victimele: Fata de 16 ani ocupanta locului din dreapta şoferului a fost scoasă pe geam. După intrevenşia pompierilor de la descarcerare, mama și bunica au fost transportate la urgența Spitalului Județean Constanța.
Polițiștii sosiți la locul accidentului au făcut măsurători.

Circulatia a fost oprita mai bine de 30 de minute. In urma cercetarilor politisti au stabilit ca soferita autoturismului Dacia Solenza avea o alcoolemie de 0.32 mg / l alcool pur în aerul expirat

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.