Arhive

„ SUNT MULTE DE FĂCUT LA POARTA ALBĂ! ”

Sunt multe de făcut la Poarta Albă! Asta declară primarul Vasile Delicoti care spune că lucrările din cadrul proiectului de reabilitare şi extindere a şcolii merg bine. Administrația continuă şi lucrările la reţeaua de canalizare din Nazarcea şi Poarta Albă Nord – Cartier Via. Însă există și proiecte care au nevoie urgentă de finanţare, precum cele de asfaltare. Vremea ploioasă din ultima perioadă, i-a împiedicat pe muncitori să își facă treaba. Astfel, lucrările la rețeaua de canalizare se efectuează într-un ritm lent. Mai mult, întârzie şi alte proiecte care sunt legate de acesta, precum cel de extindere a reţelei de gaze pentru întreaga localitate. Mai mult, primarul susţine că este dezamăgit şi de faptul că nici până acum nu au fost deschise liniile de finanţare.

Vasile Delicoti nu este omul care să stea şi să aştepte bani doar de la Guvern sau să accepte să se descurce doar cu banii de la bugetul local. Astfel că şeful autorităţii publice locale a declarat că în curând va avea o întrevedere cu câţiva afacerişti interesaţi să investească în zonă.

Deja unii dintre cei care şi-au deschis afaceri la Poarta Albă se pregătesc să deschidă şi să înceapă producţia. Atragerea investitorilor privaţi în comună înseamnă nu doar venituri la bugetul local, ci şi crearea de locuri de muncă pentru localnici. Sunt multe de făcut la Poarta Albă! Asta declară primarul Vasile Delicoti care spune că lucrările din cadrul proiectului de reabilitare şi extindere a şcolii merg bine. Administrația continuă şi lucrările la reţeaua de canalizare din Nazarcea şi Poarta Albă Nord – Cartier Via. Însă existp și proiecte care au nevoie urgentă de finanţare, precum cele de asfaltare.

Vremea ploioasă din ultima perioadă, i-a împiedicat pe muncitori să își facă treaba. Astfel, lucrările la rețeaua de canalizare se efectuează într-un ritm lent. Mai mult, întârzie şi alte proiecte care sunt legate de acesta, precum cel de extindere a reţelei de gaze pentru întreaga localitate. Mai mult, primarul susţine că este dezamăgit şi de faptul că nici până acum nu au fost deschise liniile de finanţare.

Vasile Delicoti nu este omul care să stea şi să aştepte bani doar de la Guvern sau să accepte să se descurce doar cu banii de la bugetul local. Astfel că şeful autorităţii publice locale a declarat că în curând va avea o întrevedere cu câţiva afacerişti interesaţi să investească în zonă.

Deja unii dintre cei care şi-au deschis afaceri la Poarta Albă se pregătesc să deschidă şi să înceapă producţia. Atragerea investitorilor privaţi în comună înseamnă nu doar venituri la bugetul local, ci şi crearea de locuri de muncă pentru localnici.