Arhive

SofistiCAT – Salonul Felin Internațional București revine la Sala Palatului cu ediția specială “Flori și pisici”

Peste 200 de pisici, din toate colțurile lumii, vor putea fi admirate la SofistiCAT – Salonul Felin Internațional București, în zilele de 25-26 martie, la Sala Palatului.
Deschis în ambele zile, între orele 10-17, Salonul Felin SofistiCAT este o competiție internațională, care are ca principal punct de atracție finala “BEST IN SHOW”, unde cele mai frumoase pisici participante în timpul zilei se vor întrece pentru un loc pe podium. Publicul va putea urmări și susține evaluarea superbelor exemplare de pisici din rasele Abysiniană, Albastru de Rusia, Bengaleza, British Shorthair, British Longhair, Devon Rex, Exotică, Maine Coon, Neva Masquerade, Norvegiană de Pădure, Persană, Ragdoll, Singapura, Don Sphinx și pisica de casă.
SofistiCAT – Salonul Felin Internațional București este cel mai important eveniment felin din sud-estul Europei și unul dintre cele mai populare evenimente din România, fiind îndrăgit și mult așteptat de adulți, dar mai ales de copii. Ca de fiecare dată, la SofistiCAT, un loc special îl ocupă zona pisicilor pentru adopții care așteptă să-și găsească familii iubitoare.
Evenimentul este organizat de Asociația Felină SofistiCAT, Federația Națională Felinologică din România (FNFR) și Federația Internațională Felină (FIFe).