Arhive

C.N. A.C.N. S.A. anunță finalizarea proiectului „Modernizare si extindere capacitate de operare în portul Luminița”– Etapa II

Compania Națională „Administrația Canalelor Navigabile” S.A., în calitate de beneficiar a organizat astăzi, 18 august 2026, o conferință de presă în cadrul căreia a fost prezentat proiectul „Modernizare și extindere capacitate de operare în portul Luminița. Etapa II” la finalizare, Cod SMIS 317708.

Proiectul a fost implementat prin intermediul unei finanțări nerambursabile prin Programul Transport 2021-2027, Prioritatea 7-Dezvoltarea transportului naval și multimodal, Obiectiv specific 3.1.Dezvoltarea unei rețele TEN-T, reziliente la schimbările climatice, inteligente, sigure, durabile și intermodal. Autoritatea de Management pentru Programul Transport 2021-2027 este Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Etapa I a proiectului a inclus partea de proiectare și obținere a autorizației de construire, organizarea de șantier precum și procurare a materialelor necesare executării danelor noi iar Etapa II a proiectului a cuprins executarea lucrărilor ce au dus la realizarea proiectului, astfel:

  • dane de operare cu cheu tip estacadă noi: 480 m;
  • platforme portuare: 27.000 mp;
  • dane de operare reabilitate: 280 m;
  • drum de acces în port/la dane modernizat;
  • împrejmuire portuară și sistem de securizare a incintei portuare;
  • rețea pentru furnizare utilități, atât în port cât și la dane (apă, energie electrică, canalizare);
  • instalatii de iluminat exterior în port;
  • clădire administrativă nou construită

Modernizarea și extinderea capacității de operare a portului Luminița – Etapa II are ca termen de finalizare data de 31.12.2026.
Valoarea totală a proiectului fazat este de 125.008.834,65 lei din care 114.523.922,59 lei prin PT 2021-2027 și 10.484.912,06 lei prin POIM 2014-2020, iar cofinanțarea totală UE 55.353.195,08 lei, din care 47.826.599,48 lei (FC- PT 2021-2027), iar 7.526.595,60 lei (FEDR- POIM 2014-2020).
Proiectul a fost implementat în județul Constanța, în partea de Nord a lacului Tașaul, la o distanță de cca 5 km față de ecluza Năvodari.