Arhive

Senatorul PSD, Felix Stroe este absolut siderat de votul senatorilor PNL, AUR și USR din Comisia economică și Comisia pentru Energie…

“Prin votul senatorilor PNL, AUR și USR din Comisia economică și Comisia pentru Energie s-au respins amendamentele PSD pentru menținerea în funcțiune a CET Paroșeni și a minelor Lupeni și Lonea, care deservesc acest complex energetic”, a tras un semnal de alarmă senatorul social-democrat, Felix Stroe.

“PSD consideră că astfel de capacități bazate pe cărbune pot fi trecute în conservare doar atunci când sunt înlocuite de alte unități echivalente!
Amendamentele PSD prevedeau scoaterea CET Paroșeni din lista capacităților ce urmează să fie închise conform OUG 108/2022, privind decarbonizarea sectorului energetic, precum și prelungirea perioadei de activitate a celor două exploatații miniere.
Dacă votul membrilor PNL, AUR și USR din cele două comisii se va menține în forma finală a legii, atunci România va trebui ca în anii următori să își diminueze capacitatea de producție a energiei electrice cu încă 150 de MWh, ceea ar vulnerabiliza și mai mult sistemul energetic național!? PSD consideră că astfel de capacități bazate pe cărbune pot fi trecute în conservare doar atunci când sunt înlocuite de alte unități echivalente!
Noi, grupul senatorilor PSD, vom insista în dezbaterea din Plenul Senatului pentru adoptarea amendamentelor propuse astfel încât CET Paroșeni și cele două exploatații miniere să fie scoase din lista unităților ce urmează să fie închise în anii următori.
Totodată, facem un apel la toți senatorii altor formațiuni politice care pretind că vor să apere cetățenii și economia în contextul crizei energetice să voteze cele două amendamente!”

a transmis senatorul PSD, Felix Stroe