Secția de neonatologie a Spitalului Municipal Medgidia a fost dotată cu aparatură ultramodernă de ultimă generație, cu ajutorul Organizației Salvați Copiii.
„Le mulțumesc și pe această cale tuturor celor implicați în acest proiect și mă bucur că această unitate sanitară a ajuns deja în centrul atenției, după multele eforturi pe care le-am depus încă de la începutul mandatului meu, în scopul transformării acesteia într-o unitate performantă!
Alături de comunitatea noastră au venit pe rand Agenția de Cooperare și Coordonare Turcă – TIKA, Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, Clubului Rotary „Cetate Tomis”, societatea Sterk Plast Srl, astfel încât, la finalul acestui amplu proces de modernizare, să putem beneficia cu toții de servicii medicale la standarde europene” a declarat edilul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie.
Până în prezent, pentru Spitalul Municipal Medgidia au fost atrase fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, care vizează:
– renovarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Municipal Medgidia – peste 2 milioane de euro;
– reabilitarea blocului materno – fetal, 500.000 dolari;
– reabilitarea unității sanitare – 3,6 milioane de euro;
– dotare cu aparatură ultramodernă – 3 milioane de euro
Leave a Reply