Sfârşitul de decembrie este anunţat de pocnitorile care au început deja să răsune printre blocuri! Numărul accidentelor provocate de acestea cresc de la an la an şi nu puţine sunt cazurile în care victimele rămân infirme şi marcate pe viaţă. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţia Judeţean Constanţa se implică şi anul acesta în diferite acţiuni care vor fi demarate pentru a evita comercializarea petardelor de către persoanele neautorizate.
Conform specialiştilor, singurele pocnitori permise de lege sunt cele de categoria I, respectiv (scris pe ecran) artificii de pom, jerbe, lumânări de tort, focuri bengale, şerpi cu scântei şi granule scânteietoare. Tot în categoria permise intră şi jocurile de artificii pentru nuntă. Acestea însă pot fi aprinse numai de firmele autorizate. Petardele nu fac parte din categoria I, adică sunt interzise, valabil şi pentru obiectele zburătoare.
Deşi persoanele fizice neautorizate riscă o pedeapsă de la 3 luni până la 1 an de închisoare pentru comercializarea petardelor, unii par să nu se teamă. Drept pentru care autorităţile anunţă controale intensificate!
Leave a Reply