Arhive

RADU MAZARE EVITĂ SĂ VORBEASCĂ CU PARLAMENTARII PSD

Edilul Constanței Radu Mazăre s-a răzgândit. Nu va mai discuta cu parlamentarii PSD despre modalitatea în care se va face rectificarea legii privind transferarea a 20% din acțiunile Portului Constanța către municipalitate. Primarul se ferește de interpretările celor care reprezintă legea, şi spune că îi este teamă să nu fie acuzat de trafic de influență.

Transmiterea cu titlu gratuit a unui nou pachet de acțiuni din Portul Constanța, pentru a suplimenta procentul de 20 % pe care îl deține Consiliul Local Municipal, reprezintă o luptă plină de bariere. După ce legea privind transferarea a unui pachet nou de acțiuni către către municipalitate a fost considerată neconstituțională, edilul Radu Mazăre spera la o întrevedere cu parlamentarii PSD pentru rectificarea acesteia însă… s-a răzgândit !

După ce colegii de la nivel central , Dan Șova și Viorel Hrebenciu, au fost puși sub urmărire penală pentru trafic de influență, Radu Mazăre, evită acționeze astfel încât să lase loc de interpretări.

Acțiunile Procurorilor DNA, au determinat și demisii printre membri de partid. Fiind urmărit pentru trafic de influență în trei dosare, Viorel Hrebenciuc a renunțat la postul din Parlament.

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.