Arhive

„PSD a fost partidul care a obținut și triplarea impozitelor pentru bunurile de lux!”

„Dincolo de vorbele aruncate dintr-o anumită zonă a Coaliției, există o realitate de necontestat: PSD dorește reforme! Însă, spre deosebire de celelalte partide din arcul guvernamental, nu acceptăm ca reformele să fie făcute cu barda.
În acest sens, astăzi va fi finalizat proiectul de lege prin care se vor repara măsurile nejustificate girate de premierul Ilie Bolojan. Precum cele car obligă veteranii de război, deținuții politici, văduvele, persoanele cu handicap și călugării la plata contribuției la sănătate (CASS).


Măsură cel puțin discutabilă, în condițiile în care același premier dorea să nu fie scos impozitul pe multinaționale. Doar insistențele PSD au reușit să îndepărteze această imensă nedreptate! Făcută mamelor și pensionarilor, obligați să plătească CASS, timp în care multinaționalelor li se oferea un “cadou” de 1, 3 miliarde de lei. Toate acestea cu aprobarea premierului.
Singurii care s-au opus și au reușit să îndepărteze absurdități de acest fel au fost social-democrații! Pentru noi a fost de neacceptat ca pierderea la buget să fie de 3 ori mai mare decât închipuitele agonisiri, făcute cu cinism, pe seama mamelor care îşi cresc copiii.
Și tot PSD a fost partidul care a obținut și triplarea impozitelor pentru bunurile de lux! O măsură normală, dacă se dorește ca povara fiscală să fie distribuită echitabil.”, Felix Stroe, senator PSD.