Arhive

Pentru administrația județului Constanța educația și cultura sunt prioritare!

Evenimente artistice de tradiție, evenimente culturale și educative pentru toate vârstele, finalizarea unor proiecte importante finanțate prin PNRR și pregătirea noului an școlar:

Momente pline de emoție la ediția 2026 a Festivalului Mamaia unde președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi a înmânat trofeul: ,,Pe scena Festivalului de la Mamaia, am simțit din nou că unele momente nu se măsoară în cuvinte, ci în emoție.
Festivalul de la Mamaia înseamnă mai mult decât tradiție. Înseamnă oameni, muzică, amintiri și acea bucurie simplă de a fi împreună. M-am bucurat să înmânez trofeul și, pentru câteva clipe, să fiu parte dintr-o poveste care continuă să ne unească generație după generație.
Unele amintiri trec, altele rămân. Iar cele care ne ating sufletul rămân pentru totdeauna”, a declarat președintele Forin Mitroi, după festivitatea de premiere.

Atmosfera de sărbătoare continuă cu Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia 2026”, care se desfășoară în perioada 26- 28 august 2026, Piațeta Perla din stațiunea Mamaia.
Timp de trei zile, pe scenă vor urca artiști îndrăgiți, tineri interpreți, ansambluri folclorice și muzicieni de excepție, într-un spectacol acompaniat live de Orchestra Ansamblului Profesionist „Brâulețul” din Constanța.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Constanța și Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, în calitate de beneficiar, a lansat proiectul „CREȘTEM ÎMPREUNĂ – CENTRE DE ZI DE RECUPERARE PENTRU COPII CU DIZABILITĂȚI ȘI SPRIJIN PENTRU FAMILIILE LOR”, cofinanțat din Fondul Social European Plus (FSE+), prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PoIDS) 2021–2027.
Evenimentul de lansare a avut loc la Centrul de Zi de Recuperare din cadrul Complexului de Servicii Comunitare „Orizont” Lumina și a reunit reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța și ai Consiliului Județean Constanța.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea calității vieții pentru minimum 131 de copii cu dizabilități din județul Constanța și a familiilor acestora, prin extinderea capacității serviciilor integrate.
Prin implementarea proiectului, DGASPC Constanța își propune extinderea cu câte 10 locuri a capacității a două servicii: Centrul de Zi de Recuperare Constanța, din cadrul Complexului de Servicii Comunitare „Orizont” Lumina, și Centrul de Zi de Recuperare Techirghiol, din cadrul Complexului de Servicii Comunitare „Sparta Rotterdam”. Astfel, vor fi create în total 20 de locuri noi și va fi dezvoltată gama serviciilor integrate de recuperare.
Noile programe vor integra terapii psihologice, cognitive, senzoriale și motrice, susținute de tehnologii și echipamente moderne. Vor fi amenajate spații pentru stimulare senzoriomotorie, inclusiv sală multisenzorială Snoezelen, și vor fi utilizate panouri interactive, tuburi cu bule, fibre optice, echipamente motrice și sistemul NIRVANA, cu rol în sprijinirea coordonării, reducerea anxietății și facilitarea integrării școlare.
În urma implementării proiectului sunt așteptate următoarele rezultate:

  • extinderea cu 20 de locuri a capacității celor două Centre de Zi de Recuperare, câte 10 locuri pentru fiecare centru;
  • furnizarea de servicii integrate pentru minimum 131 de copii cu dizabilități;
  • sprijinirea a minimum 131 de părinți/aparținători, prin servicii de consiliere și dezvoltarea abilităților parentale;
  • încheierea a minimum 20 de protocoale de colaborare;
  • desfășurarea a minimum 72 de caravane de informare;
  • organizarea a 2 workshop-uri;
  • organizarea a 7 seminarii interactive.
    Prin aceste activități, proiectul urmărește nu doar dezvoltarea serviciilor de recuperare, ci și consolidarea sprijinului acordat familiilor, creșterea accesului la informație și dezvoltarea colaborării dintre instituții și comunitate în beneficiul copiilor cu dizabilități.
    Valoarea totală a proiectului este de 7.154.755,96 lei, din care:
    Finanțare nerambursabilă FSE+: 7.011.660,84 lei
    Contribuție proprie: 143.095,12 lei
    Perioada de implementare este de 42 de luni, respectiv 1 iulie 2026 – 31 decembrie 2029.
    Prin proiectul „CREȘTEM ÎMPREUNĂ”, DGASPC Constanța continuă dezvoltarea și diversificarea serviciilor destinate copiilor cu dizabilități și familiilor acestora, punând accent pe intervenție integrată, tehnologii moderne de recuperare, sprijin pentru părinți și creșterea accesului copiilor la servicii adaptate nevoilor lor.
    Proiect cofinanțat din Fondul Social European Plus (FSE+), prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PoIDS) 2021–2027.

Noaptea Muzeelor la Sate continuă. Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța deschide seara trei dintre siturile sale, în cadrul ediției a IV-a a proiectului national ,,Noaptea Muzeelor la Sate”: -𝗖𝗼𝗺𝗽𝗹𝗲𝘅𝘂𝗹 𝗔𝗿𝗵𝗲𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗰 𝗖𝗮𝗽𝗶𝗱𝗮𝘃𝗮; -𝗖𝗼𝗺𝗽𝗹𝗲𝘅𝘂𝗹 𝗠𝘂𝘇𝗲𝗮𝗹 𝗧𝗿𝗼𝗽𝗮𝗲𝘂𝗺 𝗧𝗿𝗮𝗶𝗮𝗻𝗶 – 𝗔𝗱𝗮𝗺𝗰𝗹𝗶𝘀𝗶; -𝗖𝗼𝗺𝗽𝗹𝗲𝘅𝘂𝗹 𝗠𝘂𝘇𝗲𝗮𝗹 𝗛𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗮. Accesul este gratuit la toate cele trei obiective.
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța organizează ateliere dedicate copiilor — întâlniri pline de creativitate, curiozitate, joacă și voie bună!
Fiecare atelier este o ocazie pentru cei mici să descopere, să creeze și să se bucure de experiențe noi, într-un cadru prietenos și plin de energie.

Evenimentele continuă și la Muzeul de Artă, unde, artiștii de toate vârstele sunt invitați la un nou atelier de creație, de data aceasta inspirat de artă contemporană. Participanții vor fi provocați să observe, să descopere, să experimenteze și să transforme ceea ce văd în propriul limbaj vizual.

SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului-Constanța, organizată de Teatrul de Stat Constanța cu finanțare de la Consiliul Județean Constanța, continuă cu penultima săptămână de spectacole din această stagiune.

În municipiul Constanța, primarul Vergil Chițac a anunțat finalizarea lucrărilor la Colegiului Național Mihai Eminescu: ,,Clădire construită în stil neoromânesc, între 1906-1908. Pe 1 decembrie 1919, la fix un an de la Marea Unire, aici intră 138 de fete care aveau să reprezinte prima promoție a școlii secundare de fete „Domnița Ileana”. Ce deschidere de drum pentru generațiile ce aveau să vină!
Prezent: am investit 23,5 milioane de lei (fonduri PNRR) și am reabilitat complet clădirea (prin excelență monument istoric). Deschidem, cu respect, un nou capitol din istoria centenară a Colegiului Național Mihai Eminescu din Constanța.”

Lucrările de modernizare și reabilitare a Colegiului Național „Mihai Eminescu”, un proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență – „Valul Renovării”. Valoarea totală a proiectului este de 23.573.464,44 lei.
„A fost un proiect amplu, care a însemnat timp, colaborare, răbdare și multă muncă în echipă. Le mulțumim profesorilor, elevilor și, mai ales, părinților care ne-au sprijinit și au înțeles că o transformare de asemenea amploare vine și cu mici sacrificii. A fost un efort comun, iar rezultatul este al întregii comunități”, a declarat Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța.
Lucrările au vizat modernizarea clădirii și aducerea acesteia la standarde actuale de siguranță, eficiență și confort.
Investiția a însemnat mai mult decât reabilitarea clădirii. Prin Componenta 15 – Educație a PNRR, Colegiul Național „Mihai Eminescu” a fost dotat cu mobilier nou, table interactive și echipamente IT.
Sălile de clasă beneficiază de table interactive, laptopuri sau sisteme all-in-one, sisteme audio, camere pentru videoconferințe, imprimante multifuncționale și scannere portabile.
Au fost, de asemenea, modernizate laboratorul de informatică și laboratorul de științe, acesta din urmă fiind dotat cu echipamente moderne și materiale didactice pentru fizică, chimie și biologie. Cabinetul școlar a primit dotări adaptate activităților educaționale.
Colegiul Național „Mihai Eminescu” este astăzi un spațiu modern și pregătit pentru viitoarele generații de elevi. Continuăm să investim în educație și în școlile din Constanța!” a dat asigurări primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac.

Pentru ca elevii să beneficieze de zone de acces și terenuri de sport reabilitate, Primăria Municipiului Constanța a demarat lucrările de reamenajare a spațiului exterior aferent Colegiului Național „Mihai Eminescu”.
La revenirea elevilor la cursuri, aceștia vor găsi terenurile de sport, aleile de acces și spațiile destinate activităților sportive complet refăcute. În această perioadă, se lucrează la reprofilarea terenurilor sportive, în etapa premergătoare asfaltării.
De asemenea, porțile terenurilor de sport, panourile de baschet și celelalte elemente metalice vor fi recondiționate. În curtea colegiului vor fi montate bănci noi, iar gradenele existente vor fi înlocuite. La final, se vor aplica marcaje pe suprafețele asfaltate.

,,Încă un liceu din Constanța este astăzi reabilitat, modernizat și dotat la standarde corecte, prin fonduri europene din PNRR și cofinanțare din bugetul local.
Am recepționat lucrările de reabilitare, inclusiv eficientizare energetică, pentru Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”, în valoare de peste 33 de milioane de lei. Rezultă o clădire ca nouă, cu instalații modernizate, spații modern amenajate și complet termoizolate.
În interior, elevii găsesc laboratoare informatice dotate cu calculatoare noi (laptop și desktop) display-uri de clasă generație nouă și nu în ultimul rând, simulatoare auto performante dar și alte echipamente moderne, finanțate dintr-un program separat, dar complementar cu cel de reabilitare”, a anunțat primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac.

Lucrările de eficientizare energetică la Școala Gimnazială nr. 36 „Comandor Dimitrie Știubei” au fost finalizate: Recepția lucrărilor a marcat finalizarea unui proiect important pentru modernizarea infrastructurii educaționale din municipiul Constanța.
Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a urmărit modernizarea și eficientizarea energetică a unității de învățământ, precum și îmbunătățirea condițiilor oferite elevilor și cadrelor didactice.
Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 18.029.996,37 lei, investiția contribuind la transformarea Școlii Gimnaziale nr. 36 într-o unitate de învățământ mai eficientă din punct de vedere energetic.
În cadrul proiectului au fost realizate lucrări ample de modernizare, atât la nivelul clădirii, cât și al instalațiilor.
Principalele lucrări realizate
Lucrări de arhitectură:

  • termoizolarea soclului și refacerea finisajelor exterioare;
  • reabilitarea pereților exteriori cu vată minerală;
  • înlocuirea tâmplăriei cu ferestre și uși din PVC cu geam tripan;
  • refacerea integrală a finisajelor interioare;
  • reabilitarea acoperișului tip terasă, inclusiv hidroizolația și sistemul de colectare a apei;
  • realizarea rampelor de acces și a balustradelor;
  • modernizarea grupurilor sanitare;
  • montarea de marcaje tactile pentru persoanele cu dizabilități;
  • lucrări destinate creșterii siguranței la incendiu.
    Lucrări de instalații electrice:
  • montarea unui sistem de panouri fotovoltaice;
  • realizarea iluminatului pentru marcarea hidranților;
  • instalarea unui sistem de protecție împotriva trăsnetului;
  • modernizarea sistemului de detecție și semnalizare a incendiilor.
    Instalații sanitare:
  • reabilitarea rețelelor de apă caldă și canalizare;
  • înlocuirea obiectelor sanitare;
  • montarea bateriilor cu senzori;
  • realizarea și modernizarea gospodăriei de incendiu, cu hidranți interiori și exteriori.
    Instalații de încălzire:
  • înlocuirea instalației de distribuție din subsol.
    ,,Peste 18 milioane de lei investiți în reabilitatea și eficientizarea energetică de la Școala Gimnazială nr. 36 „Comandor Dimitrie Știubei”. Am recepționat, recent, lucrările interioare și exterioare complet finalizate.
    Unitatea de învățământ este acum termoizolată și cu un sistem de panouri fotovoltaice instalat și funcțional. Instalațiile de încălzire și distribuție sunt, de asemenea, noi”, a reamintit primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac.

„Siguranța copiilor noștri este pe primul loc, iar standardele de calitate sunt, de asemenea, foarte importante”, a transmis Adriana Arghirescu, viceprimarul municipiului Constanța, într-o ședință de lucru comună cu Inspectoratul Școlar Județean, ce a avut ca temă ,,Măsurile organizatorice pentru debutul anului școlar 2026–2027 și stadiul lucrărilor de reabilitare în unitățile de învățământ din municipiul Constanța”.

Discuțiile au vizat măsurile organizatorice pregătite pentru debutul anului școlar 2026–2027, precum și stadiul lucrărilor de reabilitare și modernizare desfășurate în unitățile de învățământ din municipiul Constanța.
Cele două instituții colaborează pentru ca procesul educațional să se desfășoare în cele mai bune condiții, inclusiv în situațiile în care anumite lucrări de reabilitare nu vor fi finalizate până la începutul anului școlar.
Primăria Municipiului Constanța derulează investiții importante pentru reabilitarea, modernizarea și eficientizarea energetică a unităților de învățământ. În prezent, 11.070 de elevi beneficiază deja de școli modernizate, la standarde europene.
Complexitatea lucrărilor și intervențiile tehnice necesare fac ca, în cazul anumitor unități de învățământ, lucrările să nu poată fi finalizate până la data de 7 septembrie 2026.
Pentru a nu face niciun compromis în ceea ce privește siguranța elevilor și calitatea lucrărilor, au fost stabilite soluții temporare de relocare, astfel încât activitatea didactică să poată începe în condiții corespunzătoare.
Printre unitățile de învățământ aflate în reabilitare totală se numără:
-Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza” – activitatea se va desfășura temporar în spațiul fostei Școli Gimnaziale Spectrum și la Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca”;

  • Colegiul Comercial „Carol I” – activitățile vor fi organizate la Liceul Energetic Constanța și în spații modulare autorizate;
    -Școala Gimnazială nr. 43 „Ferdinand” – activitatea va fi organizată astfel: 12 clase la Liceul Tehnologic „Tomis”, 3 clase la Școala Gimnazială nr. 3 „Ciprian Porumbescu” și 10 clase la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, sediul de pe strada Nicolae Iorga.
    Soluțiile au fost stabilite prin colaborarea dintre administrația locală, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, conducerile unităților de învățământ și reprezentanții comunității școlare, astfel încât tranziția să se realizeze cât mai eficient și cu un impact cât mai redus asupra elevilor și cadrelor didactice.

În această perioadă, Primăria Municipiului Constanța, prin S.C. Confort Urban, intervine pentru ca toate locurile de joacă să fie funcționale, iar utilizatorii acestora să fie în siguranță. Atunci când sunt identificate deficiențe la echipamentele de joacă, elementele deteriorate sunt reparate sau înlocuite. Din păcate, în ultima vreme au fost multiple acte de vandalism asupra acestor locuri de joacă. Primăria face apel către toți locuitorii să păstreze în bune condiții dotările aflate pe domeniul public.

„Weekend de Constanța – Festival Urban în Estetică Steampunk” continuă în acest sfârșit de săptămână, cu un nou capitol dedicat imaginației, creativității și modului în care ne putem imagina orașul viitorului.
Pe 28 și 29 august, începând cu ora 19:00, platoul de pe strada Badea Cârțan se transformă într-un spațiu al jocului, artei și spectacolului, unde constănțenii sunt invitați să petreacă două seri într-o atmosferă inspirată din universul steampunk.
Tema acestui weekend, „Tomis antic- Trecutul reinventat”, invită publicul să pășească într-un univers al mecanismelor ingenioase, al costumelor spectaculoase și al personajelor desprinse parcă dintr-o lume a invențiilor fantastice.
Vineri, 28 august, seara va începe cu spectacolul de teatru „Plata birului”, urmat de proiecția filmului pentru copii „Aventură în natură: Marea întrecere”.
Sâmbătă, 29 august, cei mici se vor putea întâlni cu personajele din „Cei 3 purceluși”, iar seara se va încheia cu proiecția filmului „Marea pescuială”.
Un loc important în program îl ocupă atelierele de pictură, unde participanții își pot pune imaginația la lucru și pot contribui la construirea unei povești colective despre oraș. Lucrările realizate pe parcursul celor 12 weekenduri vor fi reunite în expoziția finală „Constanța Steampunk – Orașul imaginat de comunitate”, care va avea loc pe 6 septembrie 2026, pe bulevardul Tomis.
Fiecare parc va fi reprezentat prin propria temă și identitate vizuală, iar lucrările vor construi, împreună, o imagine a Constanței așa cum este ea văzută prin imaginația comunității. Intrarea este liberă.

În comuna Aliman, primarul George Nicola a anunțat: ,,Investim în educație. Construim viitorul comunității. Marcăm un moment important pentru comunitatea din Vlahii: finalizarea lucrărilor de renovare energetică a Școlii Primare nr. 2.
Prin această investiție, 54 de elevi vor beneficia de o școală modernizată, mai sigură, mai confortabilă și mai eficientă energetic.
Valoarea totală a investiției este de 1.375.134 lei, proiectul fiind finanțat prin PNRR, alături de o contribuție semnificativă din bugetul local al comunei Aliman, reprezentând aproximativ jumătate din valoarea investiției.
-Panouri solare
-Pompe de căldură
-Spații renovate și modernizate
-Grupuri sanitare interioare
Dincolo de cifre și lucrări, această investiție este despre copiii noștri și viitorul lor. O școală modernă înseamnă condiții mai bune pentru elevi și profesori, dar și încrederea că fiecare copil poate beneficia de educație într-un mediu demn și adaptat prezentului.
Educația rămâne una dintre prioritățile administrației publice locale, iar investițiile în școlile comunei vor continua. Pentru că atunci când investim în educație, investim în viitorul întregii comunități.”

Primăria Techirghiol a finalizat implementarea a anunțat finalizarea unor proiecte importante prin PNRR.
Proiectele finalizate sunt:

  • Creșterea eficienței energetice a imobilului Bibliotecă orășenească și Grădiniță cu program prelungit S+P+1E.

Valoarea totală actualizată: 4.920.678 de lei, inclusiv TVA. Din această valoare, 2.327.000 reprezintă cheltuieli eligibile și 2.593.000 reprezintă cheltuieli neeligibile. Prin această investiție, a fost modernizat patrimoniul public și infrastructura educațională și îmbunătățite condițiile în care copiii și personalul își desfășoară activitatea.

  • Creșterea mobilității urbane prin extinderea zonei de agrement cu pistă pentru biciclete și alee pietonală pe malul Lacului Techirghiol – Etapa I:

Valoarea proiectului: 2.443.567 de lei, inclusiv TVA. Prin acest proiect s-a urmărit dezvoltarea mobilității alternative și, în același timp, punerea în valoare a zonei lacului Techirghiol. Este o investiție destinată atât locuitorilor orașului, cât și turiștilor, prin crearea unei infrastructuri moderne pentru deplasarea pietonală și cu bicicleta.

  • Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unității de învățământ preuniversitar, Liceul Teoretic „Emil Racoviță”

Valoarea proiectului: 1.201.000 lei, inclusiv TVA. Prin acest proiect, unitatea de învățământ beneficiază de mobilier, materiale didactice și echipamente digitale moderne, destinate elevilor și cadrelor didactice. Investiția în infrastructura educațională trebuie să fie însoțită și de investiții în dotări și tehnologie.

,,Este o zi importantă pentru noi pentru că închidem trei proiecte importante. Cred ca este important ca periodic administrația locală sa prezinte proiectele. Am atras fonduri pentru transporturi, mobilitate publică și sport”, a precizat Iulian Soceanu, primarul orașului Techirghiol, în cadrul unei conferințe de presă.

„Continuăm investițiile din Programul Regional Sud-Est 2021-2027. Finalizarea proiectelor PNRR nu înseamnă finalizarea investițiilor orașului, dimpotrivă. Intrăm într-o nouă etapă prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027. Avem proiecte importante contractate și aflate în implementare”, a mai precizat edilul orașului Techirghiol.

Administrația se face de oameni, pentru oameni.
Partidul Național Liberal – Filiala Constanța