Primăria municipiului Medgidia vă informează că programul de încasare a taxelor și impozitelor locale se modifică astfel:
- luni – joi, 08.00 – 18.00
- vineri, 08.00 – 16.30
- sâmbătă, 09.00 – 12.00
Menționăm că acest program va rămâne în vigoare până la data de 01 aprilie 2019.
Potrivit reprezentanților administrației locale, măsura a fost luată pentru a facilita accesul cât mai multor persoane la ghișee până la 30 Martie, dată până la care persoanele fizice și juridice, care achită integral dările, beneficiază de o bonificație de 10%, respectiv 5%.
Reamintim faptul că, după numeroase dispute în Consiliul Local, ghișeele pentru încasarea taxelor și impozitelor pentru anul 2019 s-au deschis începând cu data de 5 Februarie.
Leave a Reply