Acțiune de amploare a polițiștilor pentru identificarea persoanelor care escrochează turiștii sosiți pe nave de croazieră în portul Constanța. Oamenii legii au fost susţinuţi şi de lucrători ai Departamentului de Acțiuni Speciale.
Oamenii legii, ajutați de mascați, au împânzit Constanța pentru a identifica persoanele care folosesc diferite metode pentru a înșela turiștii sosiți pe litoral.
Escrocii se axează în principal pe turiști pentru a profita de naivitatea lor. Străinii ieșiti la plimbare prin Constanța sunt filați din momentul în care coboară de pe navele de croazieră. Metodele au fost și ele îmbunătățite. Printre cele mai noi tehnici de înșelătorie folosite se numără Suvenirul. Astfel, un escroc se dă drept vânzător ambulant, care încearcă să vândă un produs ieftin pe care turistul să îl aibă amintire. În acel moment, apare cea de-a doua persoană implicată în înșelătorie, un fals polițist care cere actele ambelor persoane sub pretextul unui control de rutină. În acel moment atenția victimei este distrasă și i se sustrag banii din portofel. În cadrul aceleiași acțiuni au fost ridicate și două persoane care încercau să vândă turiștilor parfumuri contrafăcute. Pentru ca oamenii să nu mai cadă pradă hoților, polițiștii vor desfășura acțiuni pentru informarea străinilor care ajung în Portul Constanța.
Leave a Reply