Policlinica din Medgidia va intra, curând, într-un proces de reabilitare. În urma analizei tehnice a proiectului „Reabilitarea infrastructurii, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea Ambulatoriului Policlinică Medgidia din cadrul Spitalului Municipal Medgidia”, acesta a fost acceptat pentru următoarea etapă, cea de contractare.
Proiectul va fi finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007–2013, Axa Prioritară 3 – „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul de intervenţie 3.1. „Reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate”. Obiectivul general îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii infrastructurii serviciilor de asistenţă medicală pentru asigurarea unui acces egal al cetăţenilor la serviciile de sănătate.
„Prin implementarea acestui proiect se doreştecreşterea calităţii serviciilor medicale oferite persoanelor din municipiul Medgidia în cadrul Ambulatoriului, precum şi reducerea numărului de internări în spital, ca urmare a creşterii numărului de consultaţii şi tratamente efectuate în policlinică”, a declarat primarul Medgidiei, Marian Iordache.
Ambulatoriul este corp comun cu spitalul. O parte din cabinetele medicale sunt privatizate conform OUG.124/1999, restul fiind închiriate medicilor care lucrează în spital şi au contract încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate Judeţeană Constanţa. Durata proiectului este de 15 luni de la semnarea contractului de finanţare. Valoarea totală este de 28,27 milioane lei cu TVA, din care contribuţia beneficiarului în proiect este de 1,42 milioane lei şi asistenţa financiară nerambursabilă – 26,85 milioane.
Leave a Reply