Arhive

PERSONALITĂŢI ALE CULTURII ROMÂNEŞTI DECEDATE ÎN CUTREMURUL DIN 4 MARTIE 1977

La marele cutremur din 1977 au murit o serie de personalităţi ale culturii româneşti.
Ne facem datoria de a-i reaminti aici, acum, la 37 de ani de la tragicul eveniment care a îndoliat România:
– Alexandru Ivasiuc, prozator român („Apa”, „Păsările”, „Cunoaşterea de noapte”, „Iluminări”, „Racul”) (n. 1933)
– A.E. Baconsky poet, prozator, eseist şi traducător. A fost tatăl lui Teodor Baconschi. (poeme: „Fluxul memoriei”, „Cadavre in vid”; proză: „Echinoxul nebunilor” (antologie de povestiri) (n. 1925)
– Savin Bratu, critic, istoric şi teoretician literar („Ipoteze si ipostaze”; „De la Sainte Beuve la noua critica”; „Ibraileanu – omul”; „Mihail Sadoveanu”. „A literary production biography” (în colaborare cu criticul şi istoricul literar Zoe Dumitrescu Busulenga); „Ion Creanga”, etc.)(n. 1925)
– Daniela Caurea, poetă. („Primejdii lirice”, „Cartea anotimpurilor”, „Adalbert Ignotus” – manuscris) (n. 1951)
– Mihail Petroveanu, critic şi istoric literar (n. 28 octombrie 1923)
– Veronica Porumbacu, poetă şi prozatoare (n. 1921)
– Mihai Gafiţa, critic şi istoric literar (n. 1923)
– Alexandru Bocăneţ, reputat regizor TV (n. 15 februarie 1944)
– Doina Badea, interpretă de muzică uşoară şi romanţe (n. 1940)
-Eliza Petrăchescu, actriţă de teatru şi film (din filmografie: „Felix şi Otilia”, „Nunta de piatră”) (n. 15 iunie 1911)
– Ioan Siadbei, lingvist şi istoric literar, vicepreşedinte al Societăţii române de lingvistică (n.16 februarie 1903).
Cutremurul din 1977 (Cutremurul din ’77) s-a produs la ora 21:22 în data de 4 martie 1977, cu efecte devastatoare asupra României.

CITEŞTE MAI MULT!