Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România a deschis, oficial, sezonul luptelor tradiţionale tătăreşti – Kureş 2015. Prima competiţie a avut loc pe 1 mai, la Valu lui Traian şi a fost organizată de UDTTMR, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local. Programul competițional se întinde pe tot parcursul verii, cu excepţia lunii Ramazan. Astfel:
– 10 mai, Medgidia – Turneul Internaţional de Kureş,
– 16 mai, Peştera,
– 17 mai, Cobadin,
– 23 mai, Cumpăna,
– 24 mai, Osmancea,
– 29 mai, Ovidiu,
– 30 mai, Eforie,
– 6 iunie, Agigea,
– 7 iunie, Castelu,
– 13 iunie, Murfatlar,
– 19 iulie, Băneasa,
– 25 iulie, Mihail Kogălniceanu,
– 9 august, Ciocârlia,
– 15 august, Tuzla,
– 22 august, Mangalia,
– 23 august, Techirghiol,
– 29 august, Constanţa.
Duminică 10 mai locuitorii din Medgidia sunt așteptați la Stadionul „Iftimie Ilisei” unde va avea loc Turneul Internațional de Kureș.
Competiţile se organizează pentru patru categorii, iar finaliştii pleacă acasă, cu un batal locul I sau cu un bayrak oferit celui clasat pe locul II. În cadrul evenimentului de la Medgidia organizatorii le-au pregătit mai multe surprize concurenților. Pe lângă premiile tradiționale aceștia vor avea parte și de premii speciale și chiar sume de bani. În concluzie, nu trebuie să ratați întâlnirea cu luptele tătărești care se anunță spectaculoase!
Leave a Reply