Arhive

PATRU PERSOANE REȚINUTE ÎN DOSARUL DE EVAZIUNE FISCALĂ

Şapte persoane depistate în flagrant în timp ce produceau şi ambalau vin contrafăcut, în vederea comercializării şi patru persoane reţinute pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Acesta este bilanţul celor 44 de percheziţii efectuate, ieri, pe raza judeţelor Constanţa, Tulcea, Ialomiţa, Dolj, Olt, Maramureş, Iaşi şi Vrancea şi a municipiului Bucureşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, la care au participat peste 200 de poliţişti.

Oamenii legii au depistat în flagrant şapte persoane, în timp ce produceau, ambalau şi etichetau recipienţi cu vin contrafăcut, în vederea comercializării. Cu această ocazie, s-a stabilit faptul că, persoanele implicate în activitatea infracţională s-au branşat ilegal la reţeaua electrică, persoanele depistate la faţa locului neavând nici contracte de muncă.

În urma percheziţiilor efectuate, au fost indisponibilizaţi peste 30.000 de litri de vin contrafăcut, totodată au fost identificate şi ridicate înscrisuri, evidenţă contabilă, extracontabilă, tehnică IT, etichete inscripţionate cu diferite mărci de vin, un autoturism, o armă letală şi una neletală.

CITEȘTE ȘI: PERCHEZIŢII ŞI CONTROALE LA PERSOANE BĂNUITE DE DEŢINERE ILEGALĂ DE ARMAMENT

Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa și poliţiştii Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au documentat activitatea infracţională a trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 34 şi 48 de ani şi a unei femei de 46 de ani, toți din Tulcea, care în perioada 2013-2014, au produs ilegal vin, într-o societate comercială de pe raza comunei Mihai Viteazu – Constanţa, produs care ulterior a fost comercializat, atât în judeţ, cât şi în alte localităţi din ţară, aducând un prejudiciu la bugetul de stat de peste 50.000 lei.

Organele judiciare au beneficiat de suportul tehnic al structurilor de specialitate din cadrul Direcţiei de Informaţii si Protecţie Internă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanța.