PATRU PERSOANE CARE FURAU DIN BUZUNARE ȘI POȘETE AU FOST PRINSE DE POLIȚIȘTI

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au reușit să documenteze activitatea infracţională a patru bărbați. Este vorba despre D. Vasile de 52 de ani și a C. NICULINA de 44 de ani, ambii din municipiul Constanţa, M. SOTIR de 35 de ani, din oraşul Techirghiol şi O. MUSI de 41 ani, din oraşul Năvodari.

În sarcina primilor trei a fost reţinută comiterea a 4 infracţiuni de furturi din buzunare şi poşete, în mijloace de transport în comun din Constanţa. Faptele au fost săvârşite în perioada 09 feb – 22 mai 2015 și au creat un prejudiciu de 1.750 lei. În sarcina lui O. MUSI, oamenii legii au reţinut comiterea a 2 infracţiuni de tăinuire în legătură cu faptele mai sus menţionate. Trei dintre suspecți au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 ore, iar în urma prezentării acestora în faţa instanţei de judecată au fost arestaţi preventiv. Prejudiciul a fost recuperat în parte şi predat părţilor vătămate. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.