Arhive

PANTERELE AU SUFERIT ÎNCĂ O ÎNFRÂNGERE

CS Medgidia a pierdut meciul din primul tur al Cupei României, disputat acasă, cu HC Buzău, scor 28-36.

Băieții au avut o prestație bună, realizată mai ales în prima repriză.

Pe un fundal minunat susținut de suporteri, CS Medgidia a reușit să conducă în primul act și a intrat la vestiare cu un avantaj de 3 goluri, scor 18-15. Experiența adversarei însă și-a spus cuvântul, Buzăul fiind o echipă puternică, care activează in Liga Națională.

“A fost un meci plăcut. Am întâlnit o echipă de Liga Națională, o echipă cu pretenții, care se luptă pentru un loc în cupele europene. Am făcut un meci bun în prima repriză, dar n-am reușit să ținem pasul și in următoarea. E adevărat, am avut un program încărcat în ultimul timp și încă avem, dar a contat și experiența adversarei.”, a spus Ionuț Deli-Iorga, antrenor Clubul Sportiv Medgidia.