O SCENETĂ CARE REPRODUCE EXECUȚIA LUI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU A STÂRNIT CONTROVERSE

O scenetă interpretată de elevii unei școli private cu profil religios din Constanța a stârnit controverse în învățământ. Conducerea unității școlare spune că secvența în care copii de ciclul primar apar în ipostaze de călăi înarmați cu topoare este una normală. Psihologii, însă, îi contrazic.

Scenele reproduc execuția domnitorului Constantin Brâncoveanu și a familiei sale și au fost filmate de un spectator în timpul serbării de final de an. Cele aproximativ trei minute în care apar copii de 8-9 ani costumați în călăi, înarmați cu topoare de plastic au ajuns pe internet și au stârnit controverse.

Scandalul a intrat și în atenția Inspectoratului Școlar Județan Constanța.

Conducerea unității de învățământ de unde a pornit totul spune că a fost vorba despre un act educativ pentru care atât părinții cât și copiii și-au dat acordul.

Cu toate acestea, psihologii îi contrazic pe părinți și spun că imaginile încărcate de violență ar putea avea un puternic impact emoțional asupra elevilor de ciclu primar.

Şcoala la care s-a desfășurat serbarea are specific creștin-ortodox și este susținută de Arhiepiscopia Tomisului.