Arhive

O INTERVENȚIE DE SALVARE S-A TRANSFORMAT ÎN SCENA UNOR LUPTE CORP LA CORP ÎN CONSTANȚA

O intervenție de salvare în centrul Constanței s-a transformat în scena unor lupte corp la corp! Și asta deoarece un pacient supraponderal, aflat în stare de ebrietate, le-a agresat pe asistentele medicale care încercau să îl ajute. A fost nevoie de intervenția polițiștilor și a pompierilor militari pentru a-l imobiliza pe bărbat. O ambulanță specială l-a transportat la spital.

Legat de targă și ținut de trei militari. Doar așa au reușit autoritățile să-l ducă la spital pe bărbatul întărâtat de aburii alcoolului.

Pacientul-problemă are 44 de ani și cântărește peste 200 de kilograme.

Incidentul s-a petrecut în stația de la Poarta 1. Acolo, bărbatul a făcut scandal după ce nu a vrut să coboare din autobuz. Oamenii au sunat la 112, însă salvatorii s-au transformat rapid în victime.

Totul este bine când se termină cu bine! Vestea bună este că nimeni nu a fost grav rănit, iar bărbatul recalcintrant a ajuns la spital unde a primit îngrijiri medicale.