Imagini care cu greu pot fi descrise în cuvinte. Vorbim despre condițiile în care trăiește o femeie din Medgidia. Aceasta locuiește singură într-o barăcă amplasată pe strada Ciocârliei și de ani buni supraviețuiește căutând prin gunoaie. În timp femeia a devenit coșmarul vecinilor și nimeni nu a reușit să mai treacă de ușa baricadată cu resturi adunate de la tomberoane. Dar mai multe informații aflați din reportajul zilei!
Plase încărcate cu gunoi, șobolani, gândaci și resturi de mâncare. Toate la un loc într-o singură cameră. În mijlocul lor zace o femeie. Imobilizată din cauza rănilor de la picioare, așteaptă în fiecare zi ca cineva să îi dea o mână de ajutor sau măcar o bucată de pâine.
Duhoarea se simte de jur împrejurul locuinței. Câțiva vecini privesc și speră ca situația bătrânei să se clarifice. Mulți dintre ei i-au dat câte o farfurie cu mâncare însă, cu toții spun că are nevoie urgentă de îngrijiri medicale.
După ce Televiziunea Alpha Media a sesizat autoritățile, la fața locului s-a prezentat șeful serviciului de Asistență Socială din cadrul Primăriei Medgidia.
Cu toate că bătrâna trăiește de aproximativ 20 de ani în această locație, reprezentanții DGDPP Medgidia nu îi cunosc problemele. Oamenii care trăiesc zilnic lângă focarul de infecție, nu înțeleg cum se poate că o locuință a primăriei să ajungă în asemenea condiții fără ca autoritățile să ia măsuri.
În Medgidia există mai mulți oameni care trăiesc cu ce adună de la ghenele de gunoi. Din păcate însă, multe dintre resturile colectate ajung în locuințele lor și transformă zonele în adevărate focare de infecție. Trist este faptul că autoritățile trebuie să afle de la presă despre situația persoanelor care au nevoie urgentă de asistență.
Leave a Reply