Președintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de Tribunalul Constanţa. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Joi, preşedintele CJC a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA. Acesta este suspectat de săvârşirea infracțiunilor de: abuz în serviciu, conflict de interese, constituirea unui grup infracţional organizat, coruperea alegătorilor, tentativă la abuz în serviciu.
Cristinel Dragomir, vicepreşedintele CJC, a declarat pentru Ziua de Constanța următoarele: „Având în vedere cele petrecute, aşteptăm ordinul de suspendare emis de prefect. Din câte ştiu, ordinul de suspendare poate fi emis în termen de 48 de ore de la comunicarea oficială a rezoluţiei. Pentru că nu a fost o situaţie previzibilă, la fel ca anul trecut când domnul Constantinescu a fost plecat în SUA şi pentru că nu poate rămâne Consiliul Judeţean fără conducere, după ce va fi emis ordinul prefectului vom face o şedinţă de îndată. Probabil luni sau marţi.“
Nicușor Constantinescu a mai a fost suspendat în 2014 de către prefectul Radu Volcinschi, ca urmare a măsurii de arestare preventivă impusă atunci de Curtea de Apel Bucureşti.
sursa foto: Ziua de Constanța
Leave a Reply