Arhive

DEMONSTRAȚIE DE FORȚĂ LA MEDGIDIA. BATALIONUL 911 „CAPIDAVA” A SĂRBĂTORIT ZIUA INFANTERIEI ROMÂNE

De ziua Infanterieri Române, Batalionul 911 Capidava, din Medgidia le-a pregătit oaspeților un program special. Ceremonia oficială a fost urmată de defilarea gărzii de onoare și prezentarea unor tehnici de supraviețuire în condiții de izolare. Cireașa de pe tort a fost reprezentată de un exercițiu demonstrativ, realizat în baza unui scenariu bine pus la punct.

În fiecare an pe 30 aprilie armata română sărbătorește ziua Infanteriei. La Medgidia, Batalionul 911 „Capidava” le-a prezentat atât oficialităților cât și elevilor care au participat la eveniment tehnica de luptă, demonstrații de supraviețuire și un exercițiu militar de tip CORDON AND SEARCH. După ceremonia oficială care a cuprins alocuțiunea comandantului Brigăzii 9 Mecanizată Mărășești general de brigadă doctor Adrian Soci, înaintările în grad și premierea militarilor cu rezultate deosebite și a partenerilor a urmat momentul mult așteptat al defilării gărzii de onoare.

Cântecele interpretate de fanfara militară au făcut deliciul publicului și i-au încântat mai ales pe copii.

Elevii școlilor din Medgidia au putut învăța și câteva tehnici de supraviețuire. Militarii au prezentat tipurile de focuri în condiții de izolare, modalități de procurare a apei potabile, adăposturile improvizate dar și tipuri de capcane: pentru a lupta împotriva inamicilor și pentru a vâna animale sau păsări.

Un alt moment important a fost prezentarea concepției exercițiului demonstrativ de tip CORDON AND SEARCH executat de plutonul de infanterie. Scenariul a vizat o intervenție de stabilitate într-un sat din care au fost extrași insurgenți.

Și pentru că misiunea militarilor a fost încheiată cu succes cei prezenți i-au aplaudat la scenă deschisă.

Din anul 1830 şi până în prezent infanteria a rămas arma cu cele mai mari efective din Armata României, reprezentând grosul unităţilor participante la războaiele purtate de-a lungul vremii dar şi la misiunile de stabilizare şi reconstrucţie din prezent.