MUZEUL DE ARTĂ CONSTANȚA ÎȘI ÎMBOGĂȚEȘTE PATRIMONIUL!

Patru valoroase opere de artă, “Bucătăria Cleopatrei II”, “Nuntă cu pisică neagră”, “Circazieni în peisaj” și “Carnaval folcloric – cortegiul copiilor”, în valoare de aproximativ 50.000 de lei, au fost donate Muzeului de Artă Constanța, de către Mircea Barzuca, moștenitorul testamentar al artistei Margareta Sterian. Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu a semnat dispoziția conform căreia, cele patru picturi ale celebrei artiste plastice, au intrat în partimoniul Muzeului de Artă Constanța.

Continuăm munca începută, cu mai bine de două decenii în urmă, de regretata Doina Păuleanu, prin a îmbogăți cultura constănțeană cu noi opere de artă. Margareta Sterian, este unul din numele importante ale generaţiei sale, cu o personalitate complexă și un artist valoros, care, din păcate, a fost apreciată mult prea puțin în timpul vieții. Operele sale, de un inedit aparte, își recapătă locul firesc, pe simezele Muzeului de Artă Constanța. Patru noi opere semnate de marea artistă, au intrat de astăzi în partimoniul instituției noastre de cultură, pe care îl vor îmbogăți atât din punct de vedere artistic, cât și ca valoare. Mulțumim domnului Mircea Barzuca, pentru gestul neașteptat pe care l-a facut.

Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța