Arhive

„MISIUNEA FEMEII este de A CREA O SOCIETATE, prin infuzia de spirit feminin”

Violeta Strugariu, candidat PSD la Primăria comunei Poarta Albă: „îndemn femeile să nu renunțe la <> să nu renunțe la <> de teama ce spune <>…
Gura lumii vorbește, dar nu mușcă… Le mai îndemn <> ceea ce își doresc să facă, dar se tem că dacă ar pune în practică acele gânduri/proiecte <>. Poate lumea veche, poate lumea așa cum o știu ele se va sfârși, dar asta înseamnă întotdeauna UN NOU ÎNCEPUT, unul mai bun, mai autentic.”

*Un pas important făcut de societate în RECUNOAȘTEREA și ACCEPTAREA ROLULUI IMPORTANT AL FEMEII este făcut în momentul în care acestora le este garantat DREPTUL LA VOT, poate unul dintre cele mai importante drepturi într-o societate democratică.

În România femeile au devenit capabile oficial de a-și exercita dreptul de a-și alege conducătorii în 1938. Odată cu instaurarea comunismului, mai ales în timpul regimului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej care a încurajat implicarea masivă a femeilor într-o formă de activitate salariată. Cu toate acestea, femeile nu se bucurau de cadrul legislativ care să le permită o evoluție ierarhică sau accesul la unele funcții de conducere.
Odată cu sfârșitul dictaturii comuniste, femeile românce devin din ce în ce mai implicate în societate… Ele își doresc drepturi și recompense egale cu ale bărbaților.

ROLUL și IMAGINEA FEMEII ÎN SOCIETATE au fost într-o schimbare permanentă de-a lungul istoriei…

Femeia a parcurs un drum lung și anevoios până la dobândirea tuturor drepturilor pe care le deține astăzi în societate, fapt benefic prin modul de gândire și abordare diferit față de cel masculin, fiindu-i complementar acestuia.

MISIUNEA FEMEII nu este aceea de a conserva lumea creată de bărbați, ci aceea de A CREA O SOCIETATE, prin infuzia de spirit feminin (sensibilitate, solidaritate) în toate acțiunile sale.

VIZIUNE, CURAJ, ÎNCREDERE, OPTIMISM!

COMANDAT DE PSD – Filiala Constanța, Cod Mandatar Financiar 21240002