Arhive

Ministrul Culturii i-a oferit maestrului Purcărete „Distincția de Excelență”, în semn de înaltă prețuire

România este o țară bogată datorită oamenilor săi de cultură, iar pe unul dintre ei ministrul Culturii, Raluca Turcan, l-a omagiat, recent, la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova!

„M-am aflat în inima Olteniei pentru un moment special – aniversarea a 50 de ani de activitate artistică a regizorului Silviu Purcărete. Felicit Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova pentru „Săptămâna Purcărate”, un regal teatral unic dedicat marelui nostru regizor!

A fost un privilegiu să-i confer maestrului Purcărete, din partea Ministerului Culturii, Distincția de Excelență, în semn de înaltă prețuire, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de activitate artistică.

Aceasta distincție este un simbol al respectului nostru profund pentru un artist care a reușit, prin creațiile sale, să ne conecteze la esența umanității, la frumusețea și complexitatea vieții.

Totodată, mă bucur că Ministerul Culturii va investi 40 de milioane de euro în reabilitarea clădirii care găzduiește acest teatru, pentru că o asemenea instituție și un oraș cultural precum Craiova merită dezvoltare de anvergură prin cultură”, a transmis Raluca Turcan, ministrul Culturii.