MĂSURI LUATE LA NIVELUL SCJU “SF. APOSTOL ANDREI” CONSTANȚA

Măsurile de prevenție împotriva COVID-19 continuă la Spitalul Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei”Constanța. Acțiuni de dezinfecție au loc în permanență, în toate secțiile. Ieri a fost testat personalul care lucrează în secția Medicală II. În plus, s-a luat decizia ca toți colegii de secție ai asistentului șef să se autoizoleze. Prin urmare, activitatea secției Medicală II a fost preluată începând de astăzi de secția Medicală I. Facem precizarea că nu vor fi afectate liniile de gardă și nici actul medical. Întreg personalul medical și cel auxiliar, are obligația să poarte mască de protecție pe toată perioada programului de lucru iar cei care lucrează în cadrul Ambulatoriului de Specialitate vor purta alt echipament decât cel utilizat în cadrul secției.
La nivelul Unității Primiri Urgențe, toți pacienții care vin cu mijloace proprii completeaza chestionarul pentru evaluarea riscului de îmbolnăvire cu COVID 19. Triajul epidemiologic se efectuează la intrarea în UPU, într-un spațiu special amenajat în afara zonei de triaj. Pentru cei care sunt aduși de Ambulanță, triajul epidemiologic este efectuat de către angajații SAJ. Pacienții care nu îndeplinesc criteriul de suspect coronavirus/contact sunt triați în funcție de afecțiunea corespunzătoare, investigați și tratați. Cei care întrunesc definiția de contact sau suspect, sunt izolați în zona tampon, timp în care se anunță 112.
Vă reamintim că la nivelul Spitalului Județean Constanța, au fost luate măsuri încă de la începutul sezonului de gripă. Astfel, din luna februarie vizitele aparținătorilor au fost suspendate în toate secțiile. În contextul prevenirii COVID-19, măsura suspendării vizitelor rămâne în vigoare.
In plus, venim cu o serie de măsuri adiacente. Astfel:

  • persoanele care se internează pot fi însoțite de un singur aparținător până la Biroul de Internări, de unde personalul SCJU va prelua pacientul;
  • pacienții se vor schimba la garderobă și apoi vor fi conduși în secție;
  • la internare, pacienții vor completa un chestionar pentru evaluarea riscului de îmbolnăvire cu COVID 19;
  • toate persoanele internate în cadrul Spitalului Județean Constanța sunt rugate să respecte drepturile și obligațiile pacientului (amintim obligația de a purta echipament de spital și de a nu părăsi unitatea în acest echipament);
  • ca și până acum, aparținătorii pot afla informații despre pacienți de la Biroul de Informații, unde trebuie să respecte regulile de prevenție și să păstreze distanța de minim un metru față de persoanele din jur;
    -în cazul pacienților care au nevoie de obiecte personale (exclus alimente), acestea le pot fi trimise de către aparținători prin personalul SCJU, în intervalele orare 11.00-12.00 sau 16.00-17.00. Punctul de întalnire este la intrarea în Spital dinspre Bd. Tomis (ușa rotativă);
  • accesul aparținătorilor la pacienții aflați în stare terminală se va face cu echipament de protecție, și în urma eliberării unui bon de către personalul Biroului de Informații, care ține legătura cu secția în care este internat pacientul;
  • pacienții programați la consultații în cadrul Policlinicii sau la investigații în cadrul Laboratorului de Explorări Funcționale, sunt rugați să verifice ora programării și să vină, dacă se pot deplasa singuri, fără însoțitor, cu 15 minute înainte și NU MA DEVREME.

Vă rugăm să respectați toate aceste măsuri de protecție, atât pentru siguranța Dumneavoastră cât și pentru a-i proteja pe cei din jur.

transmit reprezentanții SCJU Constanța

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.