Arhive

Mandat european de arestare, pus în aplicare

În cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al  Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au depistat, în municipiul Constanța, un bărbat, de 24 de ani, din comuna Nicolae Bălcescu, pe numele căruia autoritățile judiciare din Ungaria au emis un mandat european de arestare.

Persoana în cauză este condamnată la 1 an și 8 luni, aceasta mai având de executat 10 luni și 6 zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, fapte săvârșite pe teritoriul Ungariei și Austriei.

Bărbatul a fost reținut și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Curții de Apel Constanța, în vederea punerii în aplicare a mandatului de arestare.

Mandat pus în executare de polițiști

La data de 3 martie a.c., polițiști din cadrul Secției 4 Rurală Medgidia au identificat un bărbat, de 37 de ani, pe numele căruia Judecătoria Medgidia a emis un mandat de executare a pedepsei de 1 an și 7 luni de închisoare, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Persoana în cauză a fost escortată și încarcerată în Penitenciarul Poarta Albă.

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști

La data de 3 martie a.c., în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Secției 4 au identificat un bărbat, de 51 de ani, care a condus o autoutilitară pe bulevardul Mamaia din muncipiul Constanța, în timp ce avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs.

La data de 3 martie a.c., în jurul orei 17.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 29 de ani, care a condus un autoturism pe DN 39, în localitatea Eforie Nord, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. Polițiștii l-au testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cannabis.

La data de 3 martie a.c., în jurul orei 18.45, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 48 de ani, care a condus un autoturism pe DN 3, în localitatea Ciocârlia de Sus, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirart, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 3 martie a.c., în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Secției 7 Rurală Crucea au identificat un bărbat, de 27 de ani, care a condus un autoturism pe raza localității Topalu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauze, au fost întocmite dosare de cercetare penală.