Arhive

JUCĂTOARELE DE LA CSU NEPTUN AU EFECTUAT PRIMUL ANTRENAMENT DIN 2015

Echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanța și-a reluat antrenamentele sâmbătă, la Sala Sporturilor. Jucătoarele se pregătesc pentru cea de-a doua parte a sezonului, în care au ca obiectiv menținerea în Liga Națională. Au fost prezente zece sportive, singurele componente ale lotului pregătit de Ion Crăciun și Florin Cazan.

Echipei i s-ar mai putea alătura și pivotul Tamata Bokaric, însă anumite probleme legate de continuarea activității sale la clubul tomitan, dar și evoluțiile foarte slabe din primele 13 etape i-ar putea determina pe oficialii constănțeni să renunțe la serviciile. LOTUL PREZENT LA REUNIREA ECHIPEI: portar: Mihaela Petrescu; jucătoare de câmp: Alexandra Iovănescu, Andreea Enescu, Larisa Tămaș, Cristina Strahan, Andreea Mărginean, Mădălina Toma, Andreea Bărbos, Andreea Ivan și Alexandra Orșivschi

„Pornim și în 2015 cu aceleași gânduri cu care am și venit la CSU Neptun: de a forma o echipă care să reprezinte orașul Constanța. Nu am reușit să o fac până acum, pentru că mereu ne-am lovit de partea financiară. Din păcate, se pare că o problemă și mai mare este partea organizatorică, pentru că nu am reușit să ținem nici măcar câteva jucătoare tinere, pe care să le creștem. De doi ani de zile batem pasul pe loc, chiar dacă echipa a rămas în prima ligă și sunt șanse ca și la finele acestui sezon să reușim acest lucru dacă vom reuși să aducem un portar și o jucătoare la 9 m. Pe mine nu mă mulțumește însă acest lucru.”
a declarat antrenorul principal Ion Căciun.

În aceste zile, o parte dintre problemele echipei s-ar putea rezolva în cazul în care discuțiile cu două jucătoare de la HCM Roman s-ar concretiza.

„Avem discuții cu două jucătoare, dar totul va depinde de președintele clubului. Altfel, cu acest efectiv Neptunul se poate salva de la retrogradare doar dacă suntem feriți de accidentări și dacă, la fiecare joc, fiecare jucătoare va putea da maximum de potențial. Lucru puțin probabil, însă.”
consideră Ion Crăciun.

Până la primul meci oficial, programat duminică, 11 ianuarie, la Sala Sporturilor, cu CSM Cetate Deva, în etapa a 14-a a Ligii Naționale, CSU Neptun va disputa două meciuri de verificare la Constanța, cu echipa de juniori 1 de la CS Năvodari, pregătită de Eden Hairi.