Arhive

JANDARMII VIN ÎN SPRIJINUL CETĂȚENILOR CU SFATURI BUNE DE URMAT

Jandarmii constănțenii sunt mereu acolo unde cetățenii au nevoie de ajutor. Reprezentanții instituției vin în întâmpinarea oamenilor cu sfaturi bune de urmat, și specifică faptul că întotdeauna trebuie să respecte legea. Iar dacă sesizează cazuri unde normele legale sunt încălcate nu trebuioe să ezite să reclame neregulile observate.

Toți oamenii știu ce este bine să faci și ce nu este bine într-o societate care se orientează după legi. Astfel Inspectorul Șef din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța vine în sprijinul oamenilor cu sfaturi utile.

El spune că legea trebuie să fie cât mai clară, iar populația să o cunoască și să facă tot ce îi stă în putință să o respecte. De asemenea, șeful IJJ vorbește despre conștiința pe care ar trebui să o aibă toți oamenii.

Dacă cetățeanul nu conștientizează că forța de ordine este una care vine în sprijinul lui, atunci apar probleme. Din acest motiv, și din lipsa simțului civic, apar situații în care unii oameni sunt certați cu legea. Reprezentanții jandarmeriei merg pe principiul că cei care greșesc trebuie să fie sancționați conform legii.

Un mesaj pentru cetățenii din Medgidia au dorit să îl transmită și reprezentanții Detașamentului 7.

Oamenii nu trebuie să facă rabat niciodată de la a anunța diferitele situații de încălcare a legii sau a normelor de conduită prin fapte antisociale.

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.