Arhive

ÎNALT PREASFINȚIA SA TEODOSIE A OFICIAT SLUJBA DE SFINȚIRE A APEI TĂMĂDUITOARE

Sărbătoarea Bobotezei, un adevărat pelerinaj la malul mării. Oameni din toate colțurile țării au înfruntat frigul și au venit, să ia parte la slujba din Ajun. La Constanța, Înalt Preasfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a oficiat slujba de sfințire a apei tămăduitoare. Aceasta va fi împărțită fiecărui credincios în parte de Bobotează. Se spune că apa sfintiță este aducătoare de noroc și sănătate.

Un sobor de preoți în frunte cu Înalt Prea Sfinția sa Teodosie a deschis ziua cu o liturghie la Catedrala „Sfinții Apostol Petru și Pavel”. Din fața bisericii, ceremonia religioasă s-a mutat în stradă, acolo unde pompierii militari au așezat butoaiele pline cu apă.

Slujba pentru Aghiasma Mare se oficiază o dată pe an și se spune că apa sfințită le aduce tămăduire credincioșilor care își stropesc casele și o consumă dimineața, pe stomacul gol.

Credincioșii nu au mai avut răbdare și au luat aghiasmă din ziua de ajun. Și asta pentru că unii dintre ei au venit de departe pentru a fi prezenți la slujba de la Constanța.

Pe 6 ianuarie, credincioșii prezenți la Constanța vor porni într-o procesiune alături de carele trase de boi care vor duce butoaiele uriașe pe Faleza Cazinoului din Constanța. Confirm tradiției de la malul mării, Arhiepiscopul Tomisului va arunca în apă trei cruci de lemn. Curajoșii care se vor încumeta să se le recupereze vor putea păstra crucile sfințite aducătoare de noroc, tot anul.

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.