În luna septembrie nspectorii Registrului Auto Român au verificat în trafic 141 de vehicule pe raza județului Constanța. În urma controalelor s-a stabilit că peste 60% dintre autoturismele oprite aveau diverse neconformități de natură tehnică sau legate de acte.
La jumătate dintre mașinile oprite inspectorii RAR au constatat următoarele :
PROBLEMELE DEPISTATE LA AUTOVEHICULE: defecțiuni de proastă funcționare a dispozitivelor de iluminare și semnalizare; starea necorespunzătoare a șasiului, caroseriei sau pneurilor; jocuri anormale la direcție;
defecțiuni ale sistemului de frânare; depășirea nivelului maxim admis de poluare (27,66%); neconformități din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecției tehnice periodice
Aceste vehicule au fost considerate ca neconforme din punct de vedere al securității rutiere.
„Rezultatele controalelor desfașurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România. Și asta deoarece echipajele mixte R.A.R. – Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.” George Adrian Dincă Directorul General al Registrului Auto Român.
În cazul a 18 dintre autoturismele oprite, inspectorii Registrului Auto Român au constatat defecțiuni tehnice majore și au considerat că mașina prezintă pericol iminent de accident. În aceste situații una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare. El va putea fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice la reprezentanțele Registrului Auto Român.
Leave a Reply