S-a dat startul la transferuri, Javier Humet și Mladen Rakcevic sunt două dintre numele pe care HCM Constanța le va avea de anul acesta pe banca tehnica. Printre jucătorii care au încheiat contractul cu campioana României se numără: Marius Novanc și Bogdan Șoldănescu.
După ce, la finalul sezonului, s-a despărţit de doi dintre jucătorii de bază, Alexandru Csepreghi şi Bogdan Criciotoiu, Handbal Club Municipal Constanţa a anunţat şi primele transferuri.
Astfel, interul dreapta Javier Humet şi pivotul Mladen Rakcevic au semnat contracte cu formaţia tomitană. În vârstă de 24 de ani, Humet revine după un singur sezon la Constanţa, în ultimul an a evoluat pentru echipa franceză Ivry, care a retrogradat în eşalonul secund. În ceea ce îl priveşte pe Rakcevic, este internaţional muntenegrean care a participat la Campionatul European din acest an, iar în ultimii doi ani a evoluat la AEK Atena. În cariera sa a mai jucat la HC Metalurg Skopje şi Vardar Skopje
„Sunt jucători pe care i-am dorit încă de la finalul campionatului şi mă bucur că am reuşit să îi aducem. Humet este un inter dreapta care a dat satisfacţie la noi, ştie lotul, ştie ce ne dorim de la el şi, de asemenea, ce putem noi ca echipă. Acest lucru este un avantaj. Mai avem în vedere un jucător care să acopere plecarea lui Csepreghi”, a declarat directorul executiv Nurhan Ali.
Javier Humet a semnat un contract valabil până în 2017, în timp ce Rakcevic va fi jucătorul HCM-ului până în 2016. În altă ordine de idei, conducerea campioanei României a decis să renunţe la serviciile pivotului Marius Novanc şi centrului Bogdan Şoldănescu, aceştia putând pleca în cazul în care îşi vor găsi echipe.
Leave a Reply