Arhive

GALERIE FOTO/VIDEO/ SENSUL GIRATORIU, O NECESITATE SCUMPĂ

De-a lungul timpului, în Constanţa au fost amenajate 36 de sensuri giratorii, poliţiştii considerându-le o soluţie superioară pentru dirijarea traficului în intersecţii. În acest an, vor fi inaugurate alte zece „insule“, pentru fiecare dintre ele cheltuindu-se minimum 30.000 de euro.

Primul sens giratoriu construit în municipiul Constanţa are o vechime de aproape 40 de ani. Este vorba de cel de pe strada Dispensarului, din zona Cireşica. A trecut mult timp până când a fost construit următorul, la sfârşitul anilor 90, dar acesta a fost un mare eşec, fapt pentru care nici nu a rezistat mult. Vorbim de cel de la intersecţia Far, a străzilor Caraiman cu Mangaliei. Se experimentau soluţii de fluidizare a traficului, dar la momentul respectiv nu au mers. Sensul giratoriu a fost o catastrofă, luând prin surprindere, aşa cum se mai întâmplă şi în prezent, anumiţi şoferi, care se înfingeau cu maşinile în el. În cele din urmă, el a fost demontat şi s-a revenit la semafoare. La momentul respectiv, prioritatea într-un sens giratoriu se dădea după … CITEȘTE MAI DEPARTE

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.