Finanțare UE de peste 1 milion de euro pentru a oferi condiții bune de învățare copiilor cu nevoi educaționale speciale

Consiliul Judetean Sibiu a obținut finanțare UE de peste 1 milion de euro pentru a oferi condiții bune de învățare copiilor cu nevoi educaționale speciale din zona Mediaș. Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Mediaș va fi reabilitat, modernizat și dotat până în luna octombrie 2022.

Cei aproximativ 120 de elevi din clasele 0-VIII care învață în cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Mediaș vor beneficia de condiții de învățământ îmbunătățite, în urma implementării unui proiect al Consiliului Județean Sibiu, finanțat din fonduri europene, prin
Programul REGIO 2014 – 2020, Axa Prioritară 10.

La începutul acestei săptămâni, “CJ Sibiu a semnat cu ADR Centru contractul de finanțare pentru ”Reabilitarea, modernizarea și dotarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Mediaș”, în valoare de 4.897.058,10 lei, din care 98% sunt sume nerambursabile (4.799.116,91 lei).
Prin proiect vor fi reabilitate și dotate două dintre cele trei clădiri ale centrului, situat pe str. Piscului, în municipiul Mediaș, respectiv clădirea în care funcționează unitatea de învățământ special, precum și clădirea în care se desfășoară activitățile didactice și programele de terapii prin care se urmărește recuperarea psiho-motorie.”

În perioada imediat următoare, CJ Sibiu va demara procedura de achiziție pentru servicii de realizare a proiectului tehnic și servicii de asistență tehnică, contract estimat la aproximativ 76.000 lei.
După recepționarea PT-ului, se vor achiziționa lucrările de reabilitare, modernizare și dotare care sunt estimate la peste 4,2 milioane lei, execuția urmând să înceapă în această toamnă. Termenul de finalizare a proiectului este luna octombrie 2022.

”Facem constant demersuri să atragem fonduri care să ne dea posibilitatea să investim în toate domeniile în care avem atribuții. Prin finanțarea pe care am
obținut-o pentru CSEI Mediaș, vrem să asigurăm condiții corespunzătoare de învățare pentru copiii care au nevoie de mai multă atenție și de terapii specializate ca să își însușească cunoștințe și deprinderi, cu scopul de a-i ajuta să se integreze social”, a precizat Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.

La CSEI Mediaș sunt înscriși 120 de copii cu cerințe educaționale speciale, dintre care 23 au certificate de încadrare în grad de handicap. Școlarii provin din municipiul Mediaș, dar și din alte localități.

Amintim faptul că

CJ Sibiu are în subordine cinci centre școlare pentru educație incluzivă:

  • două în municipiul Sibiu (unul pe str. Filarmonicii și unul în parcul Astra)
  • unul în municipiul Mediaș
  • unul în Dumbrăveni
  • unul în Turnu Roșu

Cei aproximativ 120 de elevi din clasele 0-VIII care învață în cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Mediaș vor beneficia de condiții de învățământ îmbunătățite, în urma implementării unui proiect al Consiliului Județean Sibiu.

Detalii: https://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2019/11/Comunicat-CSEI-Medias-semanre-contract-de-finantare.pdf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.