Arhive

Felix Stroe: Sunt mândru că am pus umărul la acest proiect grandios, care s-a materializat…

“Pe 15 ianuarie 2018, în prezenţa premierului Mihai Tudose, în ultima zi de mandat a cabinetului său, am semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila.
Am spus atunci, în calitate de Ministru al Transporturilor, că este un proiect care va fi construit de o asociere de firme din Europa şi din Asia, ceea ce oferă un surplus de simbolistică importanţei acestui proiect. Și, mai recent, am declarat: în ciuda piedicilor și a celor care chibițau de pe margine, să nu se facă nimic!”

Podul peste Dunăre de la Brăila, una dintre cele mai complexe lucrări de infrastructură, cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România și al treilea din Europa (ca deschidere centrală) a costat în final peste 2 miliarde lei, 85 % din finanțare fiind asigurată prin fonduri europene.
Am încredere că primul ministru, președintele PSD Marcel Ciolacu, va urmări atent finalizarea acestui obiectiv de importanță EUROPEANĂ, care mai include, pe lângă viaductul cu o lungime de 1.974 metri, realizarea a 24 de kilometri de drumuri de legătură, 19 kilometri 2×2 varianta Jijila și alți 4,3 km varianta scurtă Smârdan-Măcin, cu profil de Drum Național. În primii 5 ani de la deschidere, trecerea Podului va fi gratuită.

Am promis că vom face – împreună vom construi, în continuare!”, a transmis Felix Stroe, senator PSD.