Arhive

FC FARUL CONSTANȚA ÎȘI DEFINITIVEAZĂ LOTUL

FC Farul Constanța a intrat în cantonament, în vederea pregătirii celei de-a doua jumătăți a sezonului Ligii a II-a la fotbal. Clubul a început anul în forță și asta pentru că au un nou antrenor pe banca tehnică și un lot mai puternic față de prima parte a campionatului.

Noul antrenor Marian Dinu va avea la dispoziție 25 de jucători pentru singurul stagiu de pregătire centralizată din această iarnă.

„Am semnat deja contracte cu Pătrașcu, Vieru, Olaru, Giurgiu, Jianu și Tudorache. Ne-am înțeles și cu Alexandru Grigoraș, dar el trebuie să-și clarifice situația contractuală după plecarea de la Brașov. De asemenea, suntem în discuții avansate cu Miron și Sescioreanu. Vor veni în zilele următoare la Constanța alți doi jucători, Enciu și Szalkai, care sunt sub contract cu FC Farul și nu au primit acceptul nostru pentru un eventual transfer. Ne-am propus să abordăm a doua parte a sezonului cu 23 de jucători, astfel că la finalul cantonamentului vor pleca doi jucători.”, a declarat Auraș Brașoveanu, președintele grupării de pe litoral.

Jucătorii din Constanța au programate în această săptămână câte două antrenamente pe zi. În paralel cu partea sportivă, conducerea clubului încearcă să rezolve și situația financiară. Astfel lucrează intens și doresc să invite toate firmele din județul Constanța care doresc să se alăture acestui proiect să vină și să încheie contracte de publicitate cu FC Farul.