Expoziția are loc între 10-12 februarie 2023, în incinta spălătoriei BITECO, de pe str. Rahovei, nr. 25 din Sibiu.
Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Păsări şi Animale Sibiu, cu sprijinul Direcției pentru Agricultură Județeană și al Consiliului Județean Sibiu, organizează în acest sfârșit de săptămână o expoziție cu tradiție, a cărei primă ediție a avut loc în anul 1988.
Astfel, în perioada 10-12 februarie 2023, va avea loc Expoziția de găini și iepuri de rasă pură, la care vor participa crescători pasionați din județele Sibiu și Alba.
Evenimentul va fi găzduit în spălătoria BITECO, situată pe strada Rahovei, nr. 25, din Municipiul Sibiu.
Printre exemplarele care vor putea fi vizionate, admirate și chiar cumpărate se numără următoarele rase de găini: uriașul Brahma (original din India), Orpington, Sussex, Sebright, (toate trei din Anglia), Plymouth Rock, Wyandotte (ambele din America), Australorp (Australia), Marans, La Bresse Gauloise (ambele din Franța), Araucana (Argentina și Chile), celebră pentru ouăle verzi și albastre, Minorca (Spania), Lakenvelder și Olandeze moțate (ambele din Olanda), Paduana (Polonia), Combatant malaez, Combatant indian pitic, Mii de Flori (Belgia) și iepuri: din rasele Berbec german, Uriaș german, Vienez albastru și negru, Californian negru alb, Neozeelandez.
Prețurile exponatelor variază între 100 lei (pentru găinile pitice), 150 lei (pentru cele ușoare) și 350 lei (pentru cele grele), iar în cazul iepurilor, prețul pornește de la 400 lei.
”Expoziţia judeţeană de păsări si animale de rasă din acest an aduce în fața publicului de toate vârstele păsări de curte în rasă pură – găini, crescute de crescători din Sibiu, Ocna Sibiului, Luduş, Slimnic, Cisnadie, dar şi din Alba-Iulia, precum și iepuri din rase grele și pitice. Fiind rezultatul muncii, al pasiunii şi devotamentului celor care au astfel de preocupări, expoziţia îşi propune să atragă către o astfel de activitate şi alţi oameni pasionaţi de creşterea păsărilor şi animalelor mici de rasă”, explică doamna Felicia Troancă, vicepreședinte al Asociației Județene a Crescătorilor de Păsări și Animale Sibiu.
Programul de vizitare:
- Vineri, 10 februarie: orele 12 – 18
- Sâmbătă, 11 februarie: orele 9 – 18
- Duminică, 12 februarie: orele 9 – 14
Intrarea la expoziție va avea un preț modic de 5 lei pentru adulți și 2 lei pentru copii.
Vizitatorii pot achiziționa și un bilet de tombolă, în valoare de 1 lei, toate biletele fiind câștigătoare pe loc, premiile constând în calendare, agende, dulciuri și fructe, produse puse la dispoziție de companiile Boromir, Grewe, Helian Oil.
Leave a Reply