Arhive

Efectul domino – cum poate un tablou să înceapă o colecție și să genereze venit

Este cazul artei care are capacitatea de a produce o colecție, pe de o parte, și de a fi o alegere inteligentă în diversificarea portofoliului de investiții ori să ofere protecție împotriva inflației, pe de altă parte. Mai mult, arta contemporană, prin natura ei provocatoare și cu o capacitate mai mare de a-și crește valoarea a înregistrat, în ultimii ani, o cerere tot mai mare din partea colecționarilor și a investitorilor, în vederea obținerii unui mix de colecție personal și actual.

Astfel, lucrările unor artiști români contemporani celebri, cum ar fi Corneliu Baba, Georges Mazilu, Alexandru Ciucurencu, Sabin Bălașa, Adrian Ghenie sau Felix Aftene au înregistrat creșteri semnificative ale prețurilor în ultimii ani. Aceiași artiști se găsesc în Licitația de Artă Postmodernă și Contemporană organizată de Casa de Licitații A10 by Artmark marți, pe 21 februarie, fiind un moment oportun pentru colecționari sau investitori să intre în posesia unor importante opere semnate de artiști români contemporani renumiți sau în ascensiune. Mai jos sunt doar câteva exemple care pot crea colecția râvnită și care, în timp, pot aduce un câștig financiar din creșterea cotației de piață.

În topul preferințelor rămâne Adrian Ghenie, fiind și vârful licitației din 21 februarie. Un ulei de Ghenie, de relativ mari dimensiuni, inspirat din istoria și senzațiile pe care i le trezește Europa de Est, are în licitație o estimare de 60-90 de mii de euro. Adrian Ghenie se bucură de o vastă reprezentare în afara granițelor României, iar lucrările sale sunt incluse în colecții precum: Muzeul Georges Pompidou Paris, Muzeul de Artă Modernă San Francisco, Centrul de Artă Contemporană Malaga ori The Hammer Museum Los Angeles.

O apariție deosebită în Licitația de Artă Postmodernă și Contemporană este „Natura statică cu trandafiri și albume de artă”. Opera, semnată de Alexandru Ciucurencu, provine din colecția istorică a compozitorului Ion Dumitrescu, deținută până în anul 1994, și poartă dedicația artistului – „Lui Ion, 7.I.(1)952”. Armonioasa lucrare are o estimare de 12-18 mii de euro. Universul lui Sabin Bălașa poate întregi orice colecție, iar opera „Zâna zorilor” poate plăcea oricărei generații. Lucrarea a fost realizată în 1973 și are prețul de pornire de 10.000 de euro. Un artist apreciat de colecționari și care a urmat un trend de creștere în ultimii ani este Felix Aftene.

Lucrările semnate de acesta se absorb de către piață la prețuri în creștere, atingând cu regularitate noi recorduri. În licitația din 21 februarie, lucrarea „Călăuza” are un preț de pornire de 7.000 de euro și aparține celui mai recent ciclu al său, proaspăt realizat în 2022. Prezent nu doar în expoziția retrospectivă de amploare de la Timișoara, în anul Capitalei Culturale Europene, ci și în Licitația de Artă Postmodernă și Contemporană de marți, 21 februarie, este artistul Paul Neagu – cu trei lucrări, având prețuri de pornire de 800 („Fist city”), 1.000 („Balanced Hyphen”) și 3.500 („Hyphen-energy”) de euro.

21 februarie este ziua pentru investiții în arta contemporană, care este, la ora actuală, una dintre cele mai provocatoare, dar, în același timp, și una dintre cele mai gratificante forme de investiții. Alegerile se fac pe artmark.ro, iar la Palatul Cesianu-Racoviță este expusă expoziția de artă contemporană, o ideală destinație de vizitare seara ori în weekend.

Pentru a participa la Licitația de Artă Postmodernă și Contemporană este necesar crearea unui cont pe artmark.ro.