“Educaţia este o verigă extrem de importantă în dezvoltarea unei societăţi puternice…”

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, a participat astăzi la deschiderea oficială a “Târgului Ofertelor Educaţionale”, eveniment organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, la Sala Sporturilor din municipiul Constanţa. Târgul se va desfăşura în perioada 17-18 mai, în mai multe localităţi ale judeţului şi urmăreşte informarea tinerilor cu privire la oferta educaţională.

“Educaţia este o verigă extrem de importantă în dezvoltarea unei societăţi puternice şi sănătoase. Aceasta trebuie să fie asigurată la un standard cât mai înalt, care să aducă provocări individuale continue, astfel încât tinerii să fie într-o perpetuă concurenţă cu propria persoană pentru a-şi depăşi limitele în fiecare zi. Felicitari Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa pentru organizarea acestui eveniment şi mult succes elevilor în alegerea unei instituţii de învăţământ potrivite aspiraţiilor şi competenţelor acestora. Este o decizie deosebit de importantă ce le va contura viitorul şi le va îndruma paşii către o carieră profesională de succes” – Mihai Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.