Arhive

DUPĂ MULTĂ MUNCĂ, ELEVII ȘI PROFESORII DE LA ȘCOALA CONSTANTIN BRÂNCUȘI, AU FOST PREMIAȚI

Școala Constantin Brâncuși se menține în topul celor mai bune instituții de învățământ din municipiu. Raportat la numărul de premianți, anul 2014 a fost favorabil din punct de vedere al rezultatelor la învățătură. Nici profesorii coordonatori nu au fost uitați, astfel că la momentul recunoașterii meritelor, cadrele didactice au fost medaliate.

În holul școlii, avut loc o festivitate de premiere a cadrelor didactice, care au pus umărul la reușita didactică a elevilor.

Nici elevii nu au fost uitați, astfel că rând pe rând, tinerii au venit să ridice diploma de merit pentru rezultatele deosebite obținute la învățătură.

A devenit o tradiție ca în fiecare an școala să-i premieze pe cei care se implică activ în sistemul educațional, cu precădere spre cei care obțin și performanță.
Așa se face că anul 2014 a adus rezultate deosebite.

Elevii se vor întoarce în bănci pe 14 septembrie.