Senatorul AUR, Sorin-Cristian Mateescu a participat la Ședința comună a membrilor Comisiei pentru politică externă și a membrilor Comisiei pentru afaceri europene a celor două camere ale Parlamentului României, și a membrilor Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului (unde sunt membru), cu doamna Maka Botchorishvili, președintele Comisiei pentru integrare europeană din cadrul Parlamentului.
“În cursul ședinței, au fost abordate puncte fundamentale în relațiile bilaterale dintre Georgia și România, precum: suportul constant pe care România îl acordă Georgiei în parcursul său de aderare la UE și NATO, extinderea dialogului și cooperării interparlamentare a celor două țări.
De asemenea, discuțiile au abordat dezvoltarea unor proiecte economice, energetice și de transport, accentul fiind pus pe extinderea schimburilor comerciale și interconectarea economică, precum: construirea unui cablu electric România – Georgia – Azerbaidjan și un cablu de fibră optică (rețea de transport de înaltă tensiune care să conecteze Marea Caspică cu Marea Neagră și Europa); crearea unor coridoare de transport de mărfuri Marea Neagră și Marea Caspică (România-Georgia-Azerbaidjan-Turkmenistan), accentul fiind pus pe așezarea strategică a portului Constanța și principalelor porturi din Georgia.
Relațiilor bilaterale dintre România și Georgia, precum și dezvoltarea proiectelor economice, energetice și de transport, au fost subiecte importante abordate în cadrul acestei ședințe comune a membrilor Comisiilor pentru politică externă și afaceri europene ale celor două camere ale Parlamentului României, precum și a membrilor Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului. Astfel de discuții constructive între state sunt esențiale pentru a îmbunătăți cooperarea și relațiile internaționale și pentru a aduce beneficii economice și sociale ambelor țări”, a transmis Sorin-Cristian Mateescu, senator AUR.
Leave a Reply