DEMAREAZĂ CEA MAI MARE INVESTIȚIE DIN ISTORIA CERONAV – CAMPUSUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT

​La data de 30 august 2021 Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV a semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul de investiție „Corp învățământ-cazare și bazin de antrenamente”.

​Investiția reprezintă un campus în suprafață de 5063 mp, constând în construirea unui corp de clădire pentru învățământ și cazare în regim de înălțime S+P+4E și a unui corp care să cuprindă un nou bazin de antrenamente. Alături de obiectivele actuale, CERONAV va deține cel mai mare complex de pregătire profesională din Europa.

​ Această investiție va permite CERONAV să crească calitatea actului de pregătire profesională, dar și capacitatea de a intra pe piața serviciilor integrate, pentru a oferi navigatorilor români și străini condiții la cele mai înalte standarde mondiale. Campusul este un motiv de mândrie și pentru Constanța, deoarece în finala competiției mondiale de arhitectură de la Singapore, a fost declarat unul dintre cele 3 proiecte emblematice pentru educație și pregătire profesională. Tocmai am depus și cererea de finanțare pentru proiectul POIM – “Modernizarea centrelor de simulare” – proiect european nerambursabil, în valoare de 40 milioane RON. Cele două obiective reprezintă cele mai mari investiții din istoria CERONAV.

a declarat Ovidiu Sorin Cupșa, Director General CERONAV

​Durata totală a realizării investiției este de 32 de luni, incluzând 8 luni proiectare și 24 de luni execuție.

​Valoarea aprobată a investiției, prin HG 10138/2019, este de 49.960.967 RON inclusiv TVA, iar valoarea de atribuire a contractului este de 47.140.710 RON inclusiv TVA.
​Sursa de finanțare – proprie.