CVM Tomis a mai făcut doi pași înainte în tentativa de a-și apăra titlul de campioană națională pe care l-a cucerit în ultimele două sezoane. Voleibaliștii constănțeni conduc cu scorul general de 2-0 în disputa cu Dinamo București din semifinala turneului. Asta după meciurile disputate în Sala Sporturilor din Constanța.
Pentru că semifinala se joacă în sistemul „cel mai bun din cinci partide”, Tomis mai are nevoie de o singură victorie în următoarele trei meciuri din program pentru a se califica în finală. Urmează două partide în Sala Dinamo din Bucureşti, la sfârșitul acestei săptămâni. Sâmbătă se joacă de la ora 17.00, iar duminică de la ora 15.00. Meciul de duminică se va disputa numai în cazul unui succes dinamovist sâmbătă.
CVM Tomis și Dinamo s-au întâlnit și anul trecut în semifinala campionatului, scorul general fiind 3-1 pentru constănțeni. Campionii spun că vor aborda cu mare precauție meciurile programate la sfârșitul acestei săptămâni.
Andrei LAZA, jucător CVM Tomis: „Ne așteaptă un meci destul de greu la București. După cum se vede, Dinamo se luptă până la ultima partidă, așa a fost și anul trecut, când tot în semifinală am avut meciuri grele cu ei în deplasare. Este o semifinală de campionat și trebuie să dăm dovadă de caracter, ca să arătăm cine este campioana.”
Chiar dacă Tomis conduce cu 2-0, voleibaliștii constănțeni vor să câștige primul meci de la București. O victorie le-ar asigura mai mult timp pentru odihnă înaintea partidelor următoare.
foto: observator.ro
Leave a Reply