Au mai rămas câteva zile până la debutul în noul sezon al Ligii Naționale de handbal feminin. Echipa CSU Neptun Constanța va întâlni, pe 31 august, în deplasare, formația Cetate Deva.
Oficialii echipei pregătite de Ion Crăciun și Florin Cazan încearcă în aceste zile formarea unui lot cu care să se poată porni în noul campionat, fiind aduse câteva handbaliste care vor trebui să ajute gruparea de pe litoral să-și îndeplinească obiectivul de menținere în primul eșalon.
În acest sens s-au semnat contracte de joc valabile până în vara anului viitor cu Andreea Bărbos (extremă dreapta, împrumutată de la HC Dunărea Brăila), Andreea Antoce (inter dreapta, de la Cetate Deva), Tamara Bokaric (pivot, ultima oară la HCM Roman) și Adina Ghidoarcă. Ghidoarcă evoluează pe postul de centru. A jucat ultima oară în Turcia, la Ardeșen GSK, iar în Liga Națională a mai evoluat pentru HCF Piatra Neamț și Cetate Deva. Cu echipa din Turcia a jucat în ultimul sezon al Cupei Challenge, părăsind competiția în sferturile de finală. A marcat 13 goluri în cele patru partide din Europa
În lotul Neptunului se află în acest moment 18 jucătoare, șapte provenind de la CSȘ 1 Constanța. Mai au nevoie doar de un portar care să creeze concurență.
Handbalistele de la CSU Neptun continuă antrenamentele la Constanța și vor susține un meci de pregătire cu juniorii A de la CS Năvodari, pregătiți de Eden Hairi.
Leave a Reply