CORALA BĂRBĂTEASCĂ „ARMONIA” PE SCENA DIN MEDGIDIA

Concert de folclor în interpretare coral-instrumentală la Medgidia. Vorbim despre spectacolul susținut de Corala bărbătească „Armonia” alături de Orchestra folclorică Muzica „Divertis”. Evenimentul s-a desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiu sub bagheta părintelui Arhidiacon Ion Iulian Dumitru.

Sala de spectacole a fost neîncăpătoare. De la cei mai tineri până la cei mai în vârstă, spectatorii au așteptat emoționați întâlnirea cu muzica de calitate. Și pentru a demonstra cât de mult sunt apreciați membri Coralei Armonia publicul i-a întâmpinat cu ropote de aplauze.

Corala bărbătească a abordat un repertoriu diversificat. Momentul a fost compus din piese de folclor românesc sub atenta dirijare a Arhidiaconului Iulian Dumitru.

La eveniment a participat Înaltpreasfinţia sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Acesta le-a mărturisit spectatorilor că apreciază foarte mult munca pe care o depune Corala „Armonia“ pentru promovarea folclorului românesc.

Spectacolul de la Medgidia a fost organizat cu sprijinul părintelui protoiereu Petrică Ciobanu, membru al coralei. Acesta a declarat că a depus eforturi susținute pentru ca și locuitorii municipiului Medgidia să poată participa la un astfel de eveniment.

Corala bărbătească „Armonia” a fost înființată în anul 2001 în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea. Doi ani mai târziu a intrat sub oblăduirea Arhiepiscopiei Tomisului cu ajutorul căreia susține numeroase concerte atât în țară, cât și în străinătate. Corala a fost dublu medaliată cu aur, în vara anului 2012, la Olimpiada Internațională “World Choir Games” din S.U.A.