La începutul anului 2026, Mihai Priboi, membru al echipei „Space Settlement” și finalist al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, ediția 2024, a fost distins cu o bursă de excelență oferită de Coca-Cola HBC România, în calitate de partener al campaniei derulate la nivel național de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Distincția marchează continuarea angajamentului mediului de afaceri în susținerea tinerilor români care contribuie prin inovație, educație și cercetare la dezvoltarea țării.
Mihai Priboi este unul dintre cei 12 elevi ai Colegiului Național de Informatică „Tudor Vianu” din București, care au câștigat, în 2024, Marele Premiu al competiției internaționale NASA Space Settlement Contest. Echipa românească a devenit, astfel, a doua din lume care obține de două ori acest trofeu, confirmând reputația școlii românești de excelență în știință și tehnologie.
Proiectul lor, Project Nova 2, a fost ales cel mai bun dintre peste 5.200 de aplicații trimise de 29.000 de elevi din 28 de țări. Stația spațială concepută de echipa din România a fost gândită ca o colonie permanentă aflată pe orbita lui Marte, capabilă să susțină peste 2.000 de oameni de știință, turiști și coloniști. Proiectul a impresionat juriul NASA prin complexitate, sustenabilitate și viziune tehnologică.
Prin această bursă, Coca-Cola HBC și Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României reconfirmă importanța parteneriatelor dintre mediul privat și inițiativele educaționale. „100 de tineri pentru dezvoltarea României” este una dintre cele mai ample campanii naționale dedicate tinerilor performanți, selectând și sprijinind anual elevi și studenți care, prin proiectele lor, contribuie real la progresul național.
„Susținerea tinerilor cu potențial înalt nu este doar o investiție în viitor, ci și o responsabilitate comună. Rezultatele acestor tineri arată că România are resurse umane de excepție, iar mediul de afaceri poate juca un rol decisiv în valorificarea lor”, a transmis Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
Coca-Cola HBC continuă, astfel, o serie de inițiative prin care susține educația, inovația și spiritul antreprenorial în rândul noilor generații. Prin colaborarea cu programe care promovează performanța, compania contribuie la formarea unei generații de tineri capabili să îmbine excelența academică cu gândirea practică și spiritul creativ, valori esențiale pentru o societate modernă.










Leave a Reply