Arhive

„Christmas at the Palace” revine în 2025 cu o ediție dedicată comunității, culturii și muzicii românești alternative

Evenimentul este organizat de Asociația Libra Events și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2025.

📍🌭🎤🎍Anul acesta magia Crăciunului se mută pe strada Xenopol și în curtea Muzeului Brukenthal cu intrarea din această stradă, unde vizitatorii sunt întâmpinați, în perioada 14 noiembrie-28 decembrie, cu mâncare bună și vin fiert, concerte live și momente care celebrează fericirea de a fi împreună.

🎸Ediția de anul acesta pune accent pe muzica alternativă românească și aduce pe scena „Christmas at the Palace”, pe: The Mono Jacks, byron, JazzyBIT & DJ K-Lu, Simona Delegeanu, Vlad Corb și alții. Concertele vor avea loc în fiecare vineri și sâmbătă, de la ora 20.00, în curtea Muzeului Brukenthal. Accesul publicului este liber.

🏵🎶Deschidere evenimentului va fi marcată de Doru Trăscău și Andrei Zamfir, membri ai trupei The Mono Jacks, care vor încânta publicul cu piese cunoscute ale formației, interpretate într-o manieră acustică, în cadrul proiectului „Live Acoustic Duo”.

👫În premieră, în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal, „Christmas at the Palace” organizează atelierul „Spiridușii artiști ai Muzeului Brukenthal”, un program creativ destinat copiilor cu vârste între 3 și 12 ani. Activitățile includ ateliere de creație și explorare artistică, iar copiii participanți vor beneficia de acces gratuit la Muzeul Brukenthal, pentru a completa experiența cu o incursiune în patrimoniul cultural local. Mai multe detalii despre ateliere puteți găsi pe: https://focus-agency.ro/christmas-at-the-palace/

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.