Expoziție militară în Piațeta Decebal din Medgidia. Cu ocazia Zilei Armatei Române cetăţenii au avut oportunitatea de a vedea tehnică militară şi armament. Aceştia au putut admira şi vehicule folosite în misiunile din ţară şi din teatrele de operaţii.
Deşi vremea a fost potrivnică, vizitatorii nu s-au lăsat descurajaţi. Au venit în număr mare la expoziţie. Cu toții au fost întâmpinați de către militari care le-au oferit toate informațiile necesare
De la eveniment nu au lipsit familiile militarilor. Cu emoții în glas o soție ne-a vorbit despre viața unei familii în care activează un apărător al patriei
Cei mai încântaţi de vehiculele militare au fost copiii, care au putut să urce şi să le încerce. Cu toții s-au declarat impresionaţi.
La finalul zilei a avut loc o retragere cu torțe. În cadrul evenimentului soldații au defilat cu aproximativ 100 de făclii aprinse pe două dintre principalele artere ale municipiului.
Sâmbătă are loc oficierea ceremoniei în memoria soldaților care au luptat şi au căzut pe fronturi pentru apărarea țării.
Leave a Reply