Arhive

CASA DE CULTURĂ IN ROMAN DIN MEDGIDIA FACE ÎNSCRIERI PENTRU TRUPA DE DANS PESCĂRUȘII

Casa de Cultură IN Roman face înscrieri pentru grupul de dans modern Pesărușii. Așa că dacă doriți ca micuțul dumneavoastră să urmeaze cursuri de dans nu trebuie decât să vă prezentați la sediul instituţiei. Odată cu începerea cursurilor de dans, copilul se va simti cu siguranță altfel.

Orice copil ar trebui să facă sport pentru o dezvoltate armonioasă a corpului, dar si a spiritului. Miscarea atrage după sine anumite avantaje de care copilul nu poate beneficia încă de la o varstă fragedă. La asta s-au gândit și reprezentanții Casei de Cultură IN Roman din Medgidia atunci când au decis să facă noi înscrieri.

Cu toate acestea, nu se mai pune pret pe miscare nici macar la scoala, acolo unde numarul orelor de educatie fizica s-a redus. Acum este momentul in care parintii trebuie sa intervina, intrucat varianta unei copilarii petrecute in fata computerului nu poate avea decat efecte negative.

Chiar dacă cel mic nu are o înclinație spre dans, mișcarea pe care o face sub îndrumarea unui profesionist este de foarte bun augur. În cadrul Casei de Cultură IN Roman copiii vor fi îndrumați de către coregrafi cu experiență.

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.